Deși există o anumită rutinã a lucrurilor pe care ea le are de făcut, fiecare sezon vine cu lucruri inedite nu doar pentru concurenți, ci și pentru ea.
"De câte ori plec de acasă în Asia Express am în minte un oarecare desfășurător al următoarelor două luni. De fiecare datã am surprize când ajung acolo, iar anul ăsta nu a fost cu nimic mai prejos. Au trecut doar câteva zile de când au început filmările și am deja o listă. Cea mai tare experiență de până acum a fost călătoria și în special aterizarea pe apă cu un hidroavion. Am filmat intro-ul unei ediții în aer pentru că peisajele din Filipine sunt absolut senzaționale. A fost o experiență incredibilă, mi-a plăcut tare, tare mult, deși am stat un pic încordată când simțeam și vedeam ce curbe ia avionul...Senzaționale sunt și temperaturile de aici. Nu cred că mi-a fost niciodatăîn viața mai cald decât în aceste zile. Aerul este efectiv irespirabil și mã gândesc cu groază la ce simt și cât de greu le este concurenților noştri", a povestit Gina.
La jumătatea lunii octombrie, 9 perechi de vedete au plecat pe Drumul Comorilor, prin Filipine șI Taiwan. Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Speak și iubita lui, Ștefania, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buzăși Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu, Alex Velea și Mario Fresh sunt cei care luptă anul acesta pentru premiul de 30.000 de Euro și pentru mult râvnitul titlu de câștigator Asia Express, cel mai dur reality show din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)