Gina Pistol, apariție surprinzătoare la tv. ''Nu ai cum să o confunzi''
Gina Pistol a avut o apariție surprinzătoare la ''Scena misterelor"'.
Scena misterelor s-a umplut de celebrități aseară, în cea mai recentă ediție a show-ului prezentat de Dan Negru, alături de Romică Țociu, la Antena 1.
Gina Pistol, Ovidiu Ioanițoaia, Mihaela Tatu, Marcel Pavel, Alex Velea și Iuliana Marciuc s-au ascuns în spatele măștilor, iar Dorian Popa, Andrei Duban, Anca Neacșu, Rona Hartner și Dima Trofim, Pepe, Cosmin Seleși, Diana Munteanu, Vica Blochina și Andrei Ștefănescu, împărțiți în două tabere, au avut misiunea să-i ghicească.
Mihaela Tatu s-a documentat cu multă atenție pe tema comportamentului samurailor și a încercat să-i imite cât mai bine în mișcări și atitudine. "A fost obositor, însă mi-a plăcut ce s-a întâmplat aici", a spus vedeta care a intrat în pielea Samuraiului.
Gina Pistol
Cu ajutorul indiciilor, vedetele din platou au reușit să se prindă că în spatele agilului Dragon s-a aflat Gina Pistol, însă le-a fost imposibil s-o recunoască pe Iuliana Marciuc în postura regelui Iadului. "Am stat șase ore la machiaj", a precizat aceasta din urmă, la demascare.
Marcel Pavel
Imposibil de ghicit a fost și Marcel Pavel, care l-a întruchipat pe Olaf, simpaticul om de zăpadă din Regatul de gheață, în timp ce cunoscutul ziarist și om de televiziune Ovidiu Ioanițoaia s-a deconspirat de cum a rostit primul cuvânt, în rolul celebrului compozitor german Ludwig van Beethoven. "Este o voce inconfundabilă, am auzit-o de atâtea ori", a spus Diana Munteanu. „E vocea cu care am crescut. Nu ai cum să o confunzi", adaugă Andrei Ștefănescu.
Alex Velea
Ambele tabere de vedete din platou, a Galacticilor și a Starurilor, au pactizat la momentul Lion King și, după ce s-au prins că în spatele măștii se află Alex Velea, au făcut glume pe seama acesteia, cum că i-ar ascunde pe Fuego, Mihai Petre, Whats' Up sau Cristi din Banat.
Ajutoare de mască au fost, în această ediție, actrița Adriana Trandafir, Silviu Petcu, din grupul Divertis, și comedianul Varză.
Câștigătorii serii au fost cei din tabăra Starurilor – Rona Hartner, Anca Neacșu (ex-ASIA), Andrei Duban, Dorian Popa și Dima Trofim, care au reușit să ghicească cele mai multe celebrități ascunse de măști. Premiul de 1.000 de euro obținut a fost donat unei cauze umanitare.
Cine sunt următoarele vedete care au acceptat să se deghizeze la Scena misterelor, telespectatorii Antenei 1 vor descoperi joia viitoare, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului prezentat de Dan Negru, alături de Romică Țociu.
Vezi și: Surpriză de proporții la Scena misterelor: "I s-a scurs "sângele". A stat trei ore fără respire... "
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News