Gimnastică, apă la dozator şi reduceri fiscale, metode de luptă cu obezitatea
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
201911_articol
201911_articol

 O oră de gimnastică pe zi în şcoală, amplasarea de dozatoare de apă şi reduceri de impozite pentru a încuraja vinderea unor produse alimentare sănătoase fac parte dintre cele 800 de recomandări publicate de Institutul de medicină din SUA pentru a lupta contra obezităţii.

Autor: Anton Anda

Progresele făcute pentru stoparea epidemiei de obezitate au fost prea lente, iar costurile de sănătate care le sunt asociate au fost de 190 de miliarde de dolari pe an, între 2000 şi 2005 (20,6% din costurile totale de sănătate), se afirmă în raportul de 500 de pagini publicat de Institute of Medicine (IOM) din Statele Unite, cu ocazia conferinţei "Solving the Weight of the Nation".

În prezent, în Statele Unite ale Americii, un adult din trei şi un copil din cinci este obez. În 2030, peste 42% dintre americani ar putea fi obezi, potrivit unui studiu publicat luni, în prima zi a acestei conferinţe organizate la Washington sub egida departamentului de nutriţie din cadrul Centrului de control şi de prevenire a maladiilor (Centers for Disease Control and Prevention/ CDC).

O treime dintre copiii născuţi în zilele noastre dezvoltă un diabet de tipul II, iar potrivit modelelor de previziune, viitoarea generaţie de copii americani ar putea avea o speranţă de viaţă mai mică decât cea a părinţilor acestora.

 Experţii propun astfel recomandări grupate în jurul a cinci poli principali: activitate fizică, accesul la o hrană mai sănătoasă, marketing, educaţie şi rolul angajaţilor şi profesioniştilor din sănătate.

 Savanţii americani au recomandat adoptarea unei programe şcolare ce include o oră de sport în fiecare zi, câteva strategii pentru a reduce consumul de băuturi carbogazoase - precum interzicerea lor în şcoli şi facilitarea accesului la dozatoarele de apă în toate spaţiile publice.

Au fost evocate, totodată, taxarea fiscală a băuturilor carbogazoase, porţii cu un conţinut caloric mai scăzut pentru copii în restaurantele de tip fast-food, reduceri fiscale pentru colectivităţile care încurajează deschiderea de magazine care vând produse sănătoase şi sporirea cantităţilor de legume şi fructe din meniurile cantinelor publice.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel