Data publicării:

Gilles Simon, eliminat de Daniel Gimeno-Traver în sferturi la BRD Năstase Țiriac Trophy

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Francezul Gilles Simon, principalul favorit al turneului BRD Năstase Țiriac Trophy, a fost învins, vineri, de spaniolul Daniel Gimeno-Traver, scor 6-7 (5), 6-4, 6-2, în sferturile de finală ale competiției dotate cu premii totale de 439.405 euro.

Gilles Simon, numărul 13 mondial și triplu câștigător la București (2007, 2008, 2012), s-a recunoscut înfrânt după două ore și 20 de minute de joc, în fața unui spaniol care nu are niciun titlu ATP în carieră.

Daniel Gimeno-Traver (29 ani), aflat pe locul 68 în lume, a avut cea mai bună clasare în clasamentul ATP pe 18 martie 2013, locul 48. Ibericul și-a luat și o revanșă după ce a fost învins de Simon în primul meci direct, cu 6-4, 7-6 (2), 6-3, în 2009, în primul tur la US Open, scrie Agerpres.

Spaniolul vine după o perioadă foarte bună, în care a jucat prima sa finală ATP, pe 12 aprilie, la Casablanca (învins cu 6-2, 6-2 de Martin Klizan).

În semifinale, Gimeno-Traver îl va înfrunta pe cehul Jiri Vesely (favoritul numărul 3), victorios, cu 6-4, 6-4, în fața croatului Ivo Karlovic, cap de serie numărul 3.

Vezi și: Horia Tecău s-a retras de la BRD Năstase Țiriac Trophy, din cauza unei accidentări

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel