„Nu am semnat nici un contract cu Dinamo. Am avut două antrenamente azi. Am vorbit cu Bogdan Bălănescu să mă ocup în continuare de echipă. Eu am până în 15 cu drept de prelungire. Am negociat. Eu sunt la dispoziția clubului și vom vedea. Rămân la club până când e nevoie, până când o să vină următorul antrenor. Este interesant că de vreo trei patru zile n-am ami vorbit cu domnul Țălnar, deși sunt în relații foarte bune cu el. Noul proprietar poate să își aleagă echipa lui tehnică. Cine dă banii, acela trebuie să conducă. Veni, vidi, vici, roiu (de la „ia-ți roiu”). Echipa merge foarte bine. Prima etapă e cu Hermannstadt acasă.
Normal că mă bucur că a avut loc această tranzacție. Important e ca Dinamo să își găsească drumul și să facă performanță. Sunt nemulțumit într-un fel pentru mine, dar mergem înainte. Tot ce am făcut, am făcut pentru Dinamo, să rămână în Liga 1. Cel mai bine ar fi ca noii acționari să colaboreze cu suporterii. Au avut o contribuție decizivă la salvarea echipei, când era nevoie de bani pentru salarii, ANAF. Poate găsesc și eu ceva după Dinamo, dacă nu, să fim sănătoși”, a declarat Gigi Mulțescu conform Prosport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"