Data publicării:
Gigi Becali: Sunt nebun! Mă călugăresc!
Gigi Becali, patronul FCSB, a uimit prin declarațiile făcute în seara de Crăciun.
Latifundiarul Gigi Becali a vorbit, într-un interviu pentru România TV, despre familie, biserică și călugărie.
Voi știți doar 5% din câtă milostenie fac eu! Eu fac ce fac ca să ajung lângă Dumnezeu. Am lăcomia asta! Eu trăiesc doar pentru Sfânta Liturghie, de la o săptămână la alta. Înainte, când începeau oamenii să se împărtășească, plecam, acum stau alături de ei, îi văd, îl beau și îl mănânc pe Hristos alături de ei";
„Eu plâng de bucurie când mă împărtășesc. De ce? Pentru că Dumnezeu e bun cu mine și îmi dă mie, un nemernic, să beau și să mănânc trupul lui Hristos. Voi nu mă vedeți, dar plâng mult eu", a spus Gigi Becali.
Vreau să mă călugăresc!
„Vreau ca în 20 de ani să mă lepăd de material. Îmi aranjez fetele, nepoții, le las averea mea și o să plec în munți, mă călugăresc. O să veniți să-mi luați interviuri prin codrii în care mă voi afla. În lăcomia mea, eu vreau să ajung în dreapta lui Dumnezeu', a adăugat Becali.
VEZI ȘI Catedrala Mântuirii Neamului. Gigi Becali, mesajul zilei
Legat de fotbal, Becali a spus că Dumnezeu știe ce să facă: „Dacă cer, Dumnezeu face voia Lui. Dumnezeu știe ce gândești, nu poate fi mințit. Și spun Doamne, dă-mi mie, că știu ce să fac cu banii ăia. Vorbesc încet că dacă spun tare mă aude Satana și mă atacă cu cete puternice. Când voi fi vrednic, Dumnezeu îmi va da. Ce e pentru El fotbalul? Cer la rugăciune să bat pe Barcelona. Dacă ai credință, poți muta și munții. Dumnezeu știe ce vreau. Și îmi dă un Coman, Man, Tănase și echipa se face puternică. Încet, încet. Și, pac, câștig campionatul și Liga Campionilor. Stau toată ziua în rugăciune și spun Doamne, dă să bat Barcelona și Real Madrid. Mă împărtășesc și duminica sunt curat și cer să bat Barcelona, Real și toate echipele puternice. Așa gândesc eu. O să spuneți că sunt nebun, cum spun și prietenii mei. Dar să vedem cine are dreptate", a declarat Gigi Becali.
CITEȘTE ȘI Gigi Becali șochează: Mă retrag din fotbal! Ideile lui Satan
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News