Gigi Becali, despre Dan Adamescu: E bolnav, e pe moarte
Gigi Becali a făcut o serie de declarații cu privire la starea de sănătate a lui Dan Adamescu, încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde execută pedeapsa de patru ani şi patru luni de închisoare. Latifundiarul din Pipera mărturisește că Adamescu este pe moarte, iar sistemul din penitenciar este groaznic.
Milionarul Dan Adamescu se află în aceste momente internat într-un spital privat, acuzând grave probleme de sănătate, cauzate de regimul din peniteniciar. Acesta cere dreptul la a avea un telefon mobil şi de a primi vizite în penitenciar.
"Prima dată când am auzit de situaţia lui, i-am dat dreptate, dar acum nu. El este în regim semideschis, nu regim deschis, iar în regimul lui legea spune că nu ai dreptul la telefon mobil şi vizite aşa, când vrei tu. Să se ducă unde vrea el să se trateze, dar la spital e obligat să stea cu pază. Eu ştiu că el e bolnav, e pe moarte, e vai de capul lui, iar la puşcărie e greu. Eu ştiu cum e, că m-am îmbolnăvit atunci de mă doare şi acum, nu mi-a trecut de tot. El ar vrea să fie ca în Turcia, acolo unde, deşi nu este ţară creştină, pedepsele sunt mai bine gândite. Ai greşit, iei zece ani la domiciliu dacă eşti bătrân şi bolnav. Dar la noi... sistemul penitenciarelor este unul criminal!", a declarat Gigi Becali, potrivit cancan.ro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News