Giga TV renunță la o serie de colaboratori
Aproximativ 12 oameni din echipa de la matinal și reporterii de noapte de la postul patronat de Gheorghe Ștefan ”Pinalti”, Giga TV, au fost restructurați, urmând ca muncă lor să fie preluată de angajații permanenți, potrivit celor declarate de Radu Preda, directorul Giga TV, pentru paginademedia.ro.
“Nu este vorba de disponibilizări, ci de un proces de restructurare care nu s-a încheiat. S-a renunţat la o serie de colaboratori care aveau contracte part-time cu Giga, atribuțiile lor urmând sa fie preluate de angajaţi permanenţi“, a declarat Radu Preda.
Acesta a explicat că ”o altă parte a celor care lucrau în tura de noapte sau la matinal au fost redistribuiţi în cadrul departamentelor, pe alte poziţii. Unii au acceptat, alţii nu”, iar cei cărora le-a încetat raporturile contractuale cu Giga sunt puțini, doar 5-6 persoane.
De altfel, directorul Giga TV a precizat că, simultan cu restructurarea, s-au făcut și angajări pe diferite poziții din organigramă.
Restructurarea echipei de la matinal şi a celei de la echipa de noapte ”ține de alocarea eficientă a resurselor”, întrucât formatul matinalului va fi schimbat, alcătuit din ”grupaje de ştiri, meteo, sport dar şi diverse rubrici – cooking, fitness, dans, sănătate, nutriţie, shopping, agenda zilei etc.”, a susținut Radu Preda.
Întrebat fiind dacă vor mai exista și alte disponibilizări, directorul Giga TV a răspuns: ”Nu există planuri de disponibilizare, ci doar de eficientizare. Câtă vreme activitatea nu se reduce, ba dimpotrivă, ne interesează doar ca cei care lucrează la Giga să lucreze eficient”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News