Gianina Corondan s-a relansat în muzică. Momentul dimineții la Gold FM
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Gianina Corondan s-a relansat în muzică alături de prietenii și colegii săi de la Gold FM. Artista a destins atmosfera cu mai multe melodii printre care "Dragostea-i un biscuit în formă de stea". 

(w670)

De altfel, luni, pe 3 iulie, Gold FM a lansat și varianta estivală a matinalului, iar momentul dimineții a fost revenirea Gianinei Corondan în muzică într-un decor de vară. E la fel cum o știm - energică, plină de voie bună și cu zâmbete la purtător.

În 1991, a început colaborarea cu grupul coral Song, condus de Ioan Luchian Mihalea. Un an mai târziu făcea parte din grupul de backing vocals care a participat alaturi de trupa Phoenix la turneul național de lansare a discului „Symphoenix". 

Giana Corondan a lansat, în 2001 albumul „Las-o Baltă!", Casa de producție Alpha Sound, videoclipuri regizate de Tudor Giurgiu („Las-o baltă!" și „A nimănui"). În 2003, a lansat albumul "Dragostea-i un biscuit în formă de stea", Casa de producție TVR Media, videoclipuri regizate de Petre Nastase („Dragostea-i un biscuit...") și Florin Piersic Jr.(„Ochi în ochi").

Apoi, a înregistrat single-ul „Tip sic", pentru care a realizat o imagine nouă, creată de fashion stylistul Marian Palie.

Pe Gianina Corondan o puteți asculta zilnic, la Gold FM, în intervalul 07:00 - 10:00, alături de Radu Buzăianu și Artur Palaghia, live from Lujerului. Ce spun cei trei, mai în glumă, mai în serios, despre emisiunea lor?

"E un matinal care, dacă nu ar fi fost, ar fi trebuit să fie. Nu era ușor dimineața. Era de ales între o sumedenie de matinale. Din clipa în care-l descoperi nu va mai fi de ales. Dinamic, personal și viu. Muzică și vorbă bună".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel