Data publicării:
Ghiță, denunț. SRS: Uriaș potențial exploziv
Sorin Roșca Stănescu a declarat, la Antena 3, că dosarul penal cu privire la cine a plătit cursa privată de aducere a lui Nicolae Popa în România este ușor de rezolvat.
Sorin Roșca Stănescu susține, la Antena 3, că dosarul deschis în urma plângerii lui Sebastian Ghiță împotriva fostului procuror-șef al DNA poate fi rezolvat cu ușurință dacă se vor cere datele de la Țiriac Air.
"Acest dosar are un uriaș potențial exploziv din trei motive. Unu, pentru că are puternice conotații politice și mă gândesc în primul rând la Traian Băsescu, doi, pentru că are contație de poliție politică și aici mă gândesc la ce a făcut doamna Kovesi și trei, pentru că implică persoane de prim rang: doamna Kovesi, cineva de la vârful Ministerului de Interne, doi procurori DNA de la unitatea DNA Prahova care au subtilizat un document. Dar în esență, cu tot potențialul mult prea exploziv al dosarului, el nu este complicat deloc. Doamna Florea se duce frumos la Țiriac Air, ia toate datele, vede când s-a încheiat contractul, cu cine s-a încheiat, când s-au livrat banii. Se duce la ministerul de Interne și verifică cum e posibil ca anunțul pentru o licitație publică să îl faci la trei luni după ce l-ai adus pe Popa în țară, că practic asta rezultă chiar din documentul prezentat de Ministerul de Interne", a declarat Sorin Roșca Stănescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News