Ghici ghicitoatea mea, cine va pleca?
Ziua de 29 iulie va constitui o zi importantă pentru români, dar pentru partide va însemna în primul rând mobilizarea maşinăriei de partid. USL-ul pe de o parte, PDL şi Traian Băsescu pe de altă parte. Confruntarea va fi dură, cu atât mai mult cu cât combatanţii au interese diferite: USL să aducă oamenii la vot, în timp ce PDL vrea să îi ţină în case. Cele două partide şi-au stabilit deja strategiile pentru ziua decisivă, iar cele mai încinse momente vor fi în ultima parte a zilei când se va lupta cu armele pe masă. Un alt moment important se va consuma dimineaţa. În funcţie de câţi oameni vor ieşi la vot până la ora respectivă, partidele îşi vor face strategia.
PDL şi-a anunţat voalat strategia prin vocea lui Adriean Videanu. Boicotul autoimpus de PDL pare o mişcare strategică. Renunţă la oamenii din secţie pentru a-i ţine pe străzi, în speranţa că vor reuşi să împiedice prezenţa masivă. PDL va avea între 250.000 şi 300.000 de oameni în toată ţara, care vor instiga la boicot.
PDL are pregătite două tipuri de strategii, care se vor modifica în funcţie de prezenţa la urne. Dacă vor observa că este o prezenţă masivă, spre seară PDL va arunca din toate părţile cu acuzaţii de fraudă masivă. Dacă, în schimb, prezenţa nu va fi consistentă, simpatizanţii PDL vor renunţa la boicot şi vor merge in corpore la vot, pentru a arăta că Traian Băsescu încă se bucură de susţinere.
Mediul online va juca un rol decisiv în strategia de campanie. Pentru că la televiziune nu se vor putea lansa mesaje, atât USL, cât şi PDL vor marja pe mediul online.
Strategia USL: voturi cu orice preţ
USL va avea o strategie radical diferită de cea a PDL. Atât la nivel central, cât şi la nivel local se va menţine în permanenţă o monitorizare riguroasă a prezenţei la vot. USL va folosi cât de mult urna mobilă şi va încerca să mobiilizeze cât mai mulţi oameni.
În strategia USL un rol important îl joacă primarii, care au puterea de a mobiliza electoratul. Primarii pot avea un rol decisiv, mai ales în urma victoriei zdrobitoare a USL de la locale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News