Ghișe, despre protestul cu benzină: Să nu dea banii că i-o aduc eu
Data publicării:
Autor: Vlad Manolache
WhatsApp
Ioan Ghise
Ioan Ghise
Ioan Ghișe a declarat că protestatarul Dide este instigat să facă gesturile extreme. 

Gestul protestatarului Dide de a amenința că își dă foc în fața Guvernului, cu benzină, a fost criticat de membrul ALDE Ioan Ghișe care a declarat că în astfel de cazuri, jandarmeria ar trebui să ia cu totul alte măsuri. "Aceste acțiuni trebuie descurajate. Individul ăla poate că are rătăciri, îi spui frumos, nu înțelege, îl bagi în dubă și îl duci la secția de poliție. Cum adică după două ore vine înapoi? Acești oameni sunt instigați de cineva!" a declarat politicianul.

"Să spună când"  

Ioan Ghișe a declarat că, pe vremea când era primarul Brașovului, a trecut printr-o experiență cu protestatari care amenințau că își dau foc. "Eu vă vorbesc din proprie experiență, din perioada în care am fost primar la Brașov. Au fost câteva ocazii în care forțe politice ostile mie, ca primar, instigau diferite grupuri. Hotăra consiliul ceva și eram de vină eu ca primar, deși primarul nu face parte din consiliu. Alții au spus că își dau foc în fața primăriei. Știți ce am spus la conferința de presă? Dacă cineva vrea, în semn de ostilitate politică față de ce decide consiliu, să mă responsabilizeze public pe mine că își dă foc în fața primăriei, să nu dea banii pe benzină că i-o aduc eu, să își dea foc. Dar să spună când", a declarat Ioan Ghișe la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel