Întrebat de ce nu dă publicității fotografia cu Laura Codruța Kovesi, fostul deputat a zis: "Am făcut, în ultimul an, o mulțime de lucruri poate mai agresive în societate. Viața m-a adus în situația în care m-a adus. Încerc să îmi protejez viața și poziția. Mă gândesc totuși să supraviețuiesc. Vă promit că această poză va fi dată publicității, cât mai curând! Este o promisiune în fața tuturor oamenilor și este și o datorie față de domnul Cristoiu!".
Amintim că Sebastian Ghiță i-a arătat lui Ion Cristoiu, în cadrul interviului, o fotografie cu Laura Codruța Kovesi.
"Vă rog să nu arătați această fotografie la cameră. Este o cramă, în subsolul casei mele. Este un loc de ținut vinurile. Sunt trei persoane, printre care și membrii familiei mele. Mai erau și alte persoane acolo. Nu am avut nicio relație sentimentală cu doamna Kovesi. Eram mult mai relaxați în acea perioadă. Am poze, filme. Nu cred că demiterea unui demnitar, mai ales a zeiței anticorupție poate fi făcută scurgând filme și poze din locațiile Serviciului. Această poză este de la mine de acasă, din Ploiești", a spus Sebastian Ghiță în interviul acordat lui Ion Cristoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- Cod Galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Zonele vizate
- De ce a câștigat, de fapt, România procesul privind Roșia Montană. Motivarea Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale (ICSID)
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Chirieac: "Joe Biden a vrut să-i scoată fața" / Ciuvică: "S-au agitat mult"
- Monica Pop demontează o ipoteză în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu spune așa ceva pentru că nimănui nu-i convine
- "Ceaușescu ocupă locul 1 la popularitate în rândul românilor". Camelia Csiki: Mi se pare incredibil
- Noile reguli care ar putea apărea pe plajele din România. Vești bune pentru o anumită categorie de români
- "Atenție maximă când ajungeți într-un hotel pe care nu îl cunoașteți!". Oana Turcu, de urgență la spital, în Dubai: "Efectiv curgeau lacrimile șiroaie"
- Situația în care Piedone s-ar putea retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Ciuvică: Nu are cum. Ar face o prostie