Data publicării:

Gheorghe Zamfir este din nou burlac, la 74 de ani

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Gheorghe Zamfir a divorţat de franţuzoaica Marie Noelle, cea cu care a fost însurat 16 ani, decizia fiind  pronunţata de Tribunalul din Fontainebleau (Franţa). Magistraţii au mai decis şi micşorarea pensiei de întreţinere.

În 1989, Gheorghe Zamfir o cunoştea pe Marie Noelle în Franţa, la un concert de-al lui, iar cinci ani mai târziu, o ducea în faţa altarului. S-au iubit 16 ani, însă în vara anului 2010, cei doi au ajuns la tribunal. „Gheorghe Zamfir nu mai seamănă deloc cu bărbatul cu care m-am căsătorit în septembrie 1994. În consecinţă, am intentat divorţul în aprilie, 2010", declara, în iulie 2010, Marie Noelle, pentru Click!

Ea a introdus cererea de divorţ în Franţa şi l-a acuzat pe maestru de maltratare şi infidelitate, aşa că judecătorii au decis ca până la soluţionarea divorţului, Gheorghe Zamfir să-i plătească o pensie de întreţinere de 5.300 de euro, iar după apelul lui Zamfir, suma s-a modificat la 1.500 de euro.

Citește și: Gheorghe Zamfir: Mi-a rămas cel mai frumos lucru: gloria

Tribunalul din Fontainebleau a pronunţat hotărârea divorţului şi a stabilit o pensie mai mică, după ce avocata acestuia a prezentat dovezi clare în instanţă. "Divorţul a fost pronunţat prin decizia definitivă a Tribunalului TGI din Fontainebleau, din 26 martie 2015. De asemenea, instanţa a hotărât ca domnul Zamfir să aibă o prestaţie compensatoare faţă de doamna Marie Noelle în valoare de 40.000 de euro, adică 600 de euro lunar, timp de şase ani. Eu nu eram avocatul domnului Zamfir când a fost pus să plătească suma astronomică de 5.300 euro lunar. Domnul Zamfir a venit sa îmi ceară să îl reprezint mai departe şi am început în octombrie 2013 să îi constitui un dosar demn. Explicaţia reducerii importante de la 5.300 de euro lunar la numai 600 de euro timp de 6 ani este simplă: am reunit dovezile prin care am convins acelaşi judecător că acuzaţiile împotriva dlui Zamfir erau nefondate şi că nu corespundeau realităţii: nici vorbă de vicii care au fost vehiculate ca pasiunea pentru femei, jocuri de noroc, care l-ar fi făcut să-şi piardă averea", a declarat pentru Click, Geanina Munteanu, avocat în baroul din Franţa.

În prezent, artistul trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de cântăreața de muzică populară, Nicoleta Beca.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel