Gheorghe Piperea: Criza economică, INEVITABILĂ din momentul în care el a devenit ministru în Guvernul Orban
Avocatul Gheorghe Piperea a vorbit pentru DC News despre marea criză economică care ar putea debuta în 2020.
"În România, criza este deja anunţată, e chiar profeţită de actualul ministru al Finanţelor. Este deja anunţată în domeniul imobiliar. În Bucureşti se construiesc intens imobile pentru spaţii de birouri. Spaţiul de birouri excedentar în Bucureşti deja s-a dus dincolo de 250 de mii de metri pătraţi. Aceştia, localizaţi în principiu în Pipera, nu mai sunt ocupaţi de chiriaşi de foarte mult timp. Asta pentru că, neexistând foarte mare intenţie de investiţie în România, neexistând foarte multe corporaţii în România, când se deschide un centru nou de birouri, corporaţia care a ocupat unul relativ vechi se mută, iar locul pe care l-a ocupat anterior râmâne liber ani de zile. De aici va porni criza din imobiliare.
Spre deosebire de 2009, atunci când criza imobiliară s-a concentrat pe domeniul rezidenţial, acum se va concentra pe spaţiul de birouri.
Acest lucru va fi agravat de mişcările haotice şi neaşteptate ale Guvernului actual, care inventează un deficit bugetar mai mare decât este în realitate.
Cu siguranţă, în 2020 va apărea necesitatea unui nou împrumut de la FMI, aşa cum s-a făcut şi în 2009. Acela a fost anul în care România s-a împrumutat de la Comisia Europeană şi de la FMI cu 20 de miliarde de euro. Eu nu pot să uit acest lucru. 13 miliarde de euro s-au dus în rezervele BNR, aproape 8 miliarde de euro au fost restituite pentru că nu au fost cheltuite de Guvern. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în 2020. Probabil că suma va fi chiar mai mare de 20 de miliarde de euro pentru că, aşa zisa criză bugetară, austeritatea din 2020, va face necesară această sumă pe care o împrumutăm de la FMI", a spus Gheorghe Piperea pentru DC News.
Piperea: Criza economică, inevitabilă în momentul în care Florin Cîţu a devenit ministul Finanţelor
Gheorghe Piperea a mai afirmat faptul că actualul ministru al Finanţelor a profeţit criza încă din 2016, iar aceasta a devenit inevitabilă în momentul în care şi-a depus jurământul.
"Măsurile de austeritate anunţate înseamnă, printre altele, o reducere drastică a consumului. Când vei reduce salariile, locurile de muncă, vei reduce per total consumul. Dacă reduci consumul, primul lucru grav care se întâmplă este că nu mai încasezi TVA şi accize la bugetul de stat. Acestea reprezintă principala sursă de venituri ale bugetului de stat. O să scadă venituri, iar cheltuielile fie vor creşte, fie se vor menţine la nivelul actual. De aici va rezulta încă un motiv, de data aceasta pur politic şi foarte neatent pus în practică sau poate că este chiar voluntar, de declanşare a crizei sau de agravare a crizei.
Nu-mi place să spun acest lucru, dar criza aceasta economică a devenit inevitabilă în momentul în care şi-a depus jurământul ca ministru al Finanţelor domnul Florin Cîţu. Dacă vă uitaţi pe declaraţiile din 2016, de când e parlamentar, până în prezent, veţi vedea că nu a existat săptămână în care să nu anunţe o criză, o catastrofă", a mai spus avocatul Gheorghe Piperea pentru DC News.
Citeşte şi GATA cu creditele în 2020! Gheorghe Piperea, avertisment care dă fiori românilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News