Data actualizării:
Data publicării:

Gheorghe Dincă, primul termen în procesul anului. Teodora Măceșanu: Încă o aștept pe Alexandra să intre pe poartă

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu
Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu

Teodora Măceșanu a făcut dezvăluiri după ce astăzi a avut loc primul termen în procesul lui Gheorghe Dincă în ”Cazul Caracal”. 

Astăzi a avut loc primul termen al procesului lui Gheorghe Dincă. Acesta neagă că le-ar fi ucis pe Alexandra şi Luiza, susţinând că fetele i-au fost luate din casă. Familia Măceşanu cere anularea certificatului de deces al Alexandrei, relatează România TV

Teodora Măceșanu, mama Alexandrei, una dintre fetele dispărute de la Caracal, a intrat în direct la postul TV unde a povestit cum a decurs ședința de judecată. 

”A fost un moment foarte greu, foarte dureros. Dincă ne-a răpit copilul, i-a distrus viitorul, i-a distrus viața, iar noi nu putem să facem nimic. Nici măcar să avem dreptul la o întrebare. Dincă a spus că este nevinovat, amenințat să spună ceea ce a declarat, că nu acesta este adevărul și că cineva l-a amenințat cu moartea. A fost un pic diferit față de data trecută, cu vocea mai tremurândă, dar pe Dincă nu poți să îl crezi. Și-a schimbat declarațiile de n ori. Eu sper ca doamna judecător să-și facă datoria, să descoperim adevărul. Noi am solicitat anularea certificatului de deces pentru că Dină nu își asumă crimele, iar poliția nu a căutat niciodată fetele. Măcar în ceasul al doisprezecelea să facă și poliția ceva. Încă trăiesc cu speranța că fata va intra pe poarta casei. Asta e singura speranță pe care o am. Mă culc cu ea în gând și mă trezesc cu ea în gând. Speranța asta nu mi-o va lua nimeni. Speranța asta că o voi vedea pe Alexandra intrând din nou pe poartă nu îmi va dispărea. Într-o bună zi, Alexandra va apărea”, a declarat Teodora Măceșanu, mama Alexandrei Măceșanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel