Gestul PNL de astăzi care confirmă ce a spus Dragnea la DCNEWS
Liviu Dragnea a spus, la DCNEWS LIVE, ce face PNL pentru a cumpăra timp în teritoriu. Și PNL a făcut întocmai, dând dreptate liderului PSD.
Liviu Dragnea a declarat, la DCNEWS LIVE, că "Am înțeles că PNL face orice pentru a fi întârziată constituirea. Am înțeles că într-un județ nu au venit la constituire ca să se amâne. Ei nu câștigă nimic, decât că se fac de râs. Vor să cumpere timp, dar în județele respective nu UNPR este...". Ultima știre din Prahova este că ședinţa de constituire a Consiliului Judeţean (CJ) Prahova nu s-a putut ţine joi din lipsă de cvorum, după ce liberalii nu au participat la şedinţă. PNL a acuzat ilegalităţi la votul privind alegerea viceprimarilor Ploieştiului şi susţinut că se aşteaptă ca scenariul să se repete la CJ.
Copreşedintele PNL Iulian Dumitrescu a declarat, potrivit Agerpres: "Azi dimineaţă (...), circ, ilegalităţi la alegerea viceprimarilor de la municipiul Ploieşti. (...) Noi vrem doar să se respecte legea şi anormalităţile sau ilegalităţile pe care le-am văzut azi dimineaţă să nu mai fie considerate normalităţi în judeţul Prahova. (...) Ilegal înseamnă că stăteau liderii partidelor în faţa cabinelor de votare, arătau votul şi apoi mergeau şi băgau votul în urnă', a spus Dumitrescu. În context, el a arătat că liberalii nu participă la şedinţa de constituire a CJ 'până când liderii PSD şi ALDE nu vor accepta ca votul pentru CJ să se desfăşoare legal".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News