Data actualizării:
Data publicării:

Gestul fără precedent al lui Ponta, în presa internațională

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Victor Ponta
Victor Ponta

Decizia fără precedent a unui premier dintr-o țară membră UE, de a-și muta biroul la Ministerul Apărării din cauza președintelui țării, a ajuns în presa internațională. 

"Nu-mi mai amplasați microfoane! Premierul României își mută biroul pentru că îl suspectează pe președintele țării că îi ascultă telefonul, ca parte a unei răzbunări", titrează Daily Mail.

Tabloidul britanic amintește că cei doi șefi ai puterii Executive s-au acuzat în trecut de fapte de corupție și nu sunt în relații bune. 

"Dl. Ponta este așteptat să candideze (la prezidențiale) împotriva unei persoane alese de dl. Băsescu, care părăsește funcția după două mandate", scrie Daily Mail.

Citește și: Băsescu dezvăluie ce se întâmplă în biroul lui Ponta în fiecare dimineață

Cotidianul conservator The Daily Telegraph spune că premierul Ponta și-a strâns bagajele și și-a eliberat biroul pentru a scăpa de pretinsul spionaj organizat de președintele Traian Băsescu.

Ziariștii britanici mai scriu că prim-ministrul și președintele României au făcut un obicei din a se acuza reciproc de corupție, iar antipatia pe care și-o poartă unul celuilalt ar putea să afecteze negativ reputația țării care deja este privită drept una dintre cele mai corupte din Uniunea Europeană.

Ponta a făcut această mutare după ce un telefon care s-ar fi dat din biroul său a fost citat într-o investigație privind fapte de corupție ale unui coleg de partid. Prim-ministrul a susținut că investigația este o "înscenare" pusă la cale de rivalii săi politici, mai scrie The Telegraph.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel