Data publicării:

Germania/reunificare: Unitatea germanilor nu este încă încheiată, spune Merkel

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Frank-Walter Steinmeier au participat joi, la Kiel (nord), la ceremoniile de marcare a 29 de ani de la reunificarea germană, şefa guvernului federal recunoscând diferenţele economice care se menţin între estul şi vestul ţării, dar punctând că acestea nu constituie o scuză pentru rasism, relatează dpa şi Reuters.

'Unitatea naţională germană, aceasta a fost încheiată. Unitatea germanilor, aceasta nu fusese încă încheiată pe 3 octombrie 1990, şi încă nu este cazul până astăzi', a declarat Merkel. Potrivit cancelarului, unitatea Germaniei nu este o condiţie, ci un proces în derulare şi o misiune constantă. Este vorba despre coeziunea tuturor celor care trăiesc în Germania, a subliniat Angela Merkel.

Toţi germanii sunt astăzi 'mai mulţumiţi de vieţile lor decât în orice alt moment de după unificare', a mai spus şefa guvernului federal, recunoscând însă că, nici măcar după 29 de ani de la reunificare, 'majoritatea est-germanilor din Republica Federală se simt ca nişte cetăţeni de rangul al doilea'. În acelaşi timp, Angela Merkel a atras atenţia, făcând aluzie la situaţia din fosta Germanie Democrată, asupra căutării 'cauzei dificultăţilor şi adversităţilor în primul rând în stat şi în aşa-numitele elite (...) în care oricum nu se poate avea încredere şi care stau cumva doar în calea individului'.

O astfel de gândire poate fi observată peste tot în Germania, a spus ea, avertizând că, dacă aceasta 'va prevala, va duce la nefericire'. Libertatea depinde de responsabilitatea individului pentru propriile decizii, iar în ce-i priveşte pe cei care vor să lase această responsabilitate în seama statului, Merkel a spus: 'Niciodată nu ar trebui ca acţiunea politică concretă - chiar dacă dezamăgirea faţă de ea este la fel de mare - să fie acceptată ca legitimare pentru excluderea, ameninţarea sau atacarea altora din cauza culorii pielii, a religiei, genului sau orientării lor sexuale'.

Alături de Angela Merkel şi Frank-Walter Steinmeier s-au mai aflat preşedintele Bundestagului, Wolfgang Schaeuble, şi prim-ministrul landului Schleswig-Holstein, Daniel Guenther. Ceremoniile de marcare a Zilei Unităţii germane sunt găzduite în mod tradiţional de landul care deţine preşedinţia curentă a Bundesratului, în cazul de faţă Schleswig-Holstein, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel