Ertugrul Yigit, în vârstă de 60 de ani, a declarat pentru dpa că a primit vineri o notificare scrisă că va trebui să părăsească Germania de bună voie până la 22 ianuarie 2019 sau riscă să fie deportat. Yigit, un critic vocal al lui Erdogan care a trăit în Germania timp de 36 de ani şi care conduce un ziar online turc, a afirmat că este sigur că notificarea de deportare este legată de protestul său din timpul vizitei de stat a preşedintelui turc.
Suspectat de complicitate la lovitura de stat
În timpul unei conferinţe de presă cu participarea lui Erdogan şi a cancelarului german Angela Merkel de pe 28 septembrie, Yigit - care purta un tricou cu mesajul 'Libertate pentru jurnalişti în Turcia' - a fost evacuat din sala în timp ce Erdogan zâmbea pe podium, scrie dpa. 'Nu are cum să nu aibă legătură', a spus el, adăugând că va face apel la decizia de deportare după o întâlnire cu avocatul său de luni. Motivul invocat de autorităţi în notificarea de deportare, care a fost văzută de dpa, este că Yigit nu este angajat şi nu mai trăieşte în aceeaşi casă împreună cu copiii lui germani. Preşedintele turc Erdogan a făcut apel în mod repetat către Germania să-i deporteze sau să-i extrădeze pe cetăţenii turci pe care îi suspectează că ar fi în spatele loviturii de stat eşuate din 2016 sau a altor activităţi antiguvernamentale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- Cod Galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Zonele vizate
- De ce a câștigat, de fapt, România procesul privind Roșia Montană. Motivarea Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale (ICSID)
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Chirieac: "Joe Biden a vrut să-i scoată fața" / Ciuvică: "S-au agitat mult"
- Monica Pop demontează o ipoteză în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu spune așa ceva pentru că nimănui nu-i convine
- "Ceaușescu ocupă locul 1 la popularitate în rândul românilor". Camelia Csiki: Mi se pare incredibil
- Noile reguli care ar putea apărea pe plajele din România. Vești bune pentru o anumită categorie de români
- "Atenție maximă când ajungeți într-un hotel pe care nu îl cunoașteți!". Oana Turcu, de urgență la spital, în Dubai: "Efectiv curgeau lacrimile șiroaie"
- Situația în care Piedone s-ar putea retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Ciuvică: Nu are cum. Ar face o prostie