Germania, codașă la economia de gaz: A economisit mult mai puțin gaz decât alte state membre UE
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Sursă foto: Pexels (Anna Shvets)
Sursă foto: Pexels (Anna Shvets)
Germania nu se încadrează în angajamentele asumate. 

Germania a economisit în ultimele săptămâni mai puţin gaz decât multe alte state membre ale Uniunii Europene şi nu se încadrează în angajamentele asumate, conform unor date ale Comisiei Europene consultate vineri de agenţia DPA, conform Agerpres.

Deşi în luna august Germania a consumat cu 28% mai puţin gaz faţă de media ultimilor cinci ani, economia de gaz realizată de cea mai mare economie a UE în septembrie a fost de numai 7,4% faţă de respectiva medie, relevă datele Eurostat, oficiul de statistică al Comisiei Europene.

Pentru a ajuta în special Germania, ţară foarte dependentă de gazul rusesc şi de a cărei economie este legată cea a întregului bloc comunitar, Comisia Europeană a cerut statelor UE să-şi reducă consumul de gaze cu 15% în perioada august 2022 - martie 2023, faţă de media ultimilor cinci ani, în contextul perturbării aprovizionării provocate de războiul din Ucraina şi de sancţiunile împotriva Rusiei.

Primită nefavorabil de unele state membre, propunerea Comisiei fost în final inclusă într-un acord încheiat în luna iulie la nivelul UE, care prevede însă că această reducere va fi deocamdată voluntară, dar în cazul unui ”risc de penurie gravă” de gaze executivul comunitar o poate face să devină obligatorie, cu unele excepţii pentru mai multe state membre.

Statele care au înregistrat creșteri ale consumului de gaz


Pe ansamblul blocului comunitar economia de gaz a fost de 14% în august şi 15% în septembrie.

Dintre cele 27 de state membre ale UE, Finlanda, Suedia şi Letonia şi-au redus cu mai mult de jumătate consumul de gaze naturale în septembrie. În schimb, în aceeaşi lună au înregistrat creşteri ale consumului de gaz faţă de media ultimilor cinci ani Slovacia (+5.5%), Irlanda (+2.1%) şi Spania (+0.9%). 

Citește și: Ciucă cere suplimentarea cantității de energie şi de gaze naturale: Trebuie să putem interveni şi în cele mai complicate condiţii meteorologice

Ursula von der Leyen insistă pe ”obligația de solidaritate”

Președintele Comisiei Europene este total nemulțumită de faptul că până în acest moment au fost semnate doar 6 din cele 40 de acorduri de solidaritate pentru furnizarea gazelor în caz de urgență. Ce presupune un acord de solidaritate?

Confruntate cu criza gazelor, declanșată de războiul din Ucraina, statele membre nu au dat dovada de solidaritate reciprocă și cei mai expuși crizei au fost abandonați, acuză Ursula von der Leyen. 

Ursula von der Leyen, președinta CE, este nemulțumită că în momentul de față au fost activate doar șase acorduri bilaterale de solidaritate, chiar dacă Bruxelles-ul a fixat de mult plafonul la 40.

”Unele țări sunt expuse mai direct decât altele la gazul rusesc. Situația este deosebit de dificilă pentru cele fără ieșire la mare din Europa centrală. Dar, în cele din urmă, pe piața noastră unică cu lanțuri de aprovizionare foarte integrate, o întrerupere a unui stat membru are un impact uriaș asupra tuturor. De aceea, împărțirea gazelor într-o criză este crucială”, a spus președintele Comisiei Europene în discursul său, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, potrivit Europa Today. 

Citește continuarea aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel