Data publicării:

Germania, anticipate. Schulz, mână de ajutor pentru Mekel în criză

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp
angela merkel
angela merkel

Partidul Social-Democrat german (SPD), reunit în congres, a votat joi cu o largă majoritate în favoarea începerii de negocieri cu conservatorii cancelarului Angela Merkel în perspectiva formării unui nou guvern, transmit agențiile internaționale de presă, scrie Agerpres.

Votul delegaților la congres le dă undă verde liderilor formațiunii să discute cu blocul Uniunea Creștin-Democrată/Uniunea Creștin-Socială (CDU/CSU) opțiuni printre care se regăsesc reînnoirea 'marii coaliții', o cooperare informală sau un acord formal prin care social-democrații să susțină un guvern conservator minoritar prin respingerea anumitor moțiuni parlamentare.

Partidul Social-Democrat și-a schimbat recent decizia de a trece în opoziție, după un rezultat slab fără precedent obținut la alegerile legislative din septembrie. La sfâșitul lunii noiembrie, liderul SPD Martin Schulz s-a declarat 'deschis' față de începerea de negocieri, după ce tratativele dintre conservatorii cancelarului Merkel și două formațiuni mai mici, liberalii și Verzii, au eșuat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel