Germania, acuzată de "deportarea" pensionarilor săi în Europa de Est și Asia
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
azil_batrani
azil_batrani

Pensionarii germani sau bolnavii sunt trimişi în cămine de bătrâni din Europa de Est şi Asia, din cauza costurilor de îngrijire în creștere în Germania, fenomenul fiind catalogat drept un proces de "deportare inumană", scrie Daily Mail.

Costurile ridicate de îngrijire în Germania pentru persoane în vârstă sau aflate în nevoia unor îngrijiri medicale au determinat mutarea unui număr foarte mare dintre aceștia în străinătate pentru îngrijirea pe termen lung.

Experții descriu fenomenul drept "o bombă cu ceas", în condițiile în care numărul persoanelor care nu-şi vor putea permite costurile din ce în ce mai mari ale căminelor de bătrâni va creşte până în pragul exploziei. Este şi cazul Marii Britanii unde foarte mulţi pensionari au ajuns în situaţia de a fi nevoiţi să-şi vândă locuinţele pentru a-şi putea permite plata costurilor pentru sănătate.

Cercetătorii au observat că 7.146 de pensionari germani locuiau în azilele din Ungaria în 2011, peste 3.000 în Cehia şi aproximativ 600 în Slovacia, precum şi în ţări ca Spania, Grecia şi Ukraina, dar şi Thailanda sau Filipine, informează sursa citată.

Potrivit Biroului federal german de statistică, aproximativ 400.000 de bătrâni se află în imposibilitatea de a-şi permite internarea într-un cămin, deoarece speranţa de viaţă a crescut, în timp ce pensiile au rămas la acelaşi nivel.

Anumite clinici private au început chiar să dezvolte centre în afara ţării, în timp ce casele de asigurări au supus dezbaterii costurile reduse ale căminelor din străinătate. Asiguratorii germani (Krankenkassen) încearcă să investigheze dacă azilele din afara ţării pot într-adevăr să se ocupe de pacienţi. Legea europeană limitează posiblitatea asiguratorilor de a acorda fonduri pentru tratamentele din afara ţării, măsură susceptibilă de a fi modificată ca urmare a faptului că politicienii europeni sunt aşteptaţi să răspundă situaţiei îmbătrânirii populaţiei Europei.

Sozialverband Deutschland (VdK), un grup de expertiză socio-politică, a explicat că faptul că mulţi cetăţeni germani s-au aflat în incapacitatea de a-şi permite costurile internării în căminele de bătrâni reprezintă un "semnal de alarmă".

Ulrike Mascher, preşedintele organizaţiei a declarat pentru publicaţia The Guardian că "pur şi simplu nu putem lăsa acei oameni, care au construit Germania până în punctul în care a ajuns azi, să fie deportaţi. (...) Este inuman".

Artur Frank, directorul Senior Palace, companie care găseşte cămine de bătrâni pentru cetăţenii germani în Slovacia, a declarat că e greşit să spui că bătrânii sunt "deportaţi". "Mulţi dintre el sunt acolo prin voinţă proprie, rezultatul unor decizii sensibile luate de famillile lor, care ştiu că acolo le va fi mai bine", a explicat Frank.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel