Data publicării:

Germania a început retragerea trupelor de la Incirlik

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Germania a început duminică să își retragă trupele de la o bază aeriană din Turcia, de unde sprijineau operațiunile internaționale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, în urma unei dispute cu Ankara privind accesul, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării german, potrivit Reuters.

Retragerea de la baza Incirlik, aprobată luna trecută de parlamentul german, marchează un pas suplimentar într-una din numeroasele dispute bilaterale, care variază de la campania de represiune dusă de Ankara după puciul eșuat de acum un an și până la campania politică a unor oficiali turci în Germania.

Avioanele Tornado germane urmează să mai opereze de la baza Incirlik până la sfârșitul iulie ca parte a unei misiuni care oferă zboruri de recunoaștere în sprijinul operațiunilor coaliției conduse de SUA împotriva Statului Islamic în Irak și Siria.

Între timp, materialul necesar urmează să fie mutat la o nouă bază aeriană din Iordania, unde avioanele sunt programate să ajungă până în octombrie.

Un avion de realimentare german a părăsit duminică baza Incirlik pentru Iordania, a precizat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării german.

Un oficial turc a confirmat că retragerea a început, spunând că ministrul Apărării german l-a informat pe omologul său turc în legătură cu data retragerii la întâlnirea pe care cei doi au avut-o la un recent summit NATO de la Bruxelles, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel