Data publicării:

Germania: Atacatorul de la Halle postase recent un manifest antisemit (SITE)

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Autorul atentatului de miercuri care a vizat o sinagogă la Halle, în sud-estul Germaniei, postase recent pe internet un 'manifest' antisemit, potrivit observatorului SITE, care monitorizează activităţi teroriste, şi cotidianului Die Welt, transmite AFP.

Manifestul 'pare să fi fost creat în urmă cu o săptămână, la 1 octombrie', a indicat directoarea SITE, Rita Katz, pe Twitter. El arată 'fotografii ale armelor şi muniţiilor utilizate', printre care 'arme de fabricaţie artizanală', şi vorbeşte despre obiectivul de 'a ucide cât mai mulţi anti-albi posibil, de preferinţă evrei'.

Potrivit ediţiei online a cotidianului Die Welt, textul 'manifestului', întins pe zece pagini şi redactat în limba engleză, menţionează în mod specific planul de a ataca sinagoga din Halle în timpul sărbătorii evreieşti Yom Kippur, precum şi intenţia autorului de a supravieţui atacului. Modul de operare al atentatorului de la Halle, un bărbat puternic înarmat, îmbrăcat cu uniformă de camuflaj şi purtând o cască, aminteşte de cel al extremistului de dreapta autor al atacurilor din martie de la două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă.

Poliţia germană a anunţat miercuri seară că a arestat un bărbat rănit într-un schimb de focuri cu forţele de ordine. Potrivit ministrului de interne german Horst Seehofer, atacul din apropierea sinagogii din Halle constituie un atac antisemit comis probabil de un simpatizant al mişcării de extremă dreapta, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel