'Starea actuală de sănătate a pacientului este considerată critică', a indicat într-un comunicat grupul de medici constituit de avocatul poporului din Georgia, adăugând că spitalul penitenciar unde este tratat fostul preşedinte nu poate răspunde nevoilor lui medicale.
Medicii au cerut transferul imediat al lui Mihail Saakaşvili la o unitate de terapie intensivă dintr-un spital civil mai bine echipat. Săptămâna trecută, Mihail Saakaşvili, care refuză să mănânce de aproape 50 de zile în semn de protest faţă de încarcerarea sa la 1 octombrie, la scurt timp după ce s-a întors din exil în Ucraina, a fost transferat la un spital penitenciar din cauza deteriorării stării sale de sănătate.
Dar, în pofida avertismentelor medicilor care au considerat că viaţa lui este în pericol, guvernul georgian a refuzat până în prezent transferul lui de la spitalul-închisoare în care se află într-o unitate civilă. Marţi, ministrul georgian al justiţiei, Rati Bregadze, a afirmat că unitatea în care se află acum Mihail Saakaşvili 'dispune de toate echipamentele necesare pentru a monitoriza starea de sănătate a deţinutului'.
Vezi și: Saakașvili, fostul președinte al Georgiei, la reanimare după 45 de zile de grevă a foamei
'Niciun moment Saakaşvili nu a fost privat de asistenţa medicală de care avea nevoie', a declarat el. Fostul lider în vârstă de 53 de ani a spus că a fost maltratat de gardienii săi în închisoare şi a afirmat că se teme pentru viaţa lui. Organizaţii pentru drepturile omului au condamnat tratamentul rezervat lui Mihail Saakaşvili, considerând că este o răzbunare motivată politic.
Mai mulţi parlamentari din opoziţie au intrat, de asemenea, în greva foamei, cerând tratament medical adecvat pentru Mihail Saakaşvili, exigenţă formulată şi de Statele Unite şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Mihail Saakaşvili, care a fost preşedinte al Georgiei timp de nouă ani, până în 2013, a fost arestat la 1 octombrie, la revenirea în ţara sa natală pentru o manifestaţie a opoziţiei cu o zi înainte de alegerile municipale.
El este pasibil de şase ani de închisoare pentru abuz în funcţie, în baza verdictului dat la finalul unui proces care a avut loc în absenţa lui în 2018 şi pe care el îl denunţă ca fiind unul politic, precizează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană