Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a transmis către Cotroceni cererea de rechemare a lui George Maior din funcţia de ambasador al României în SUA. Informaţia a fost confirmată pentru Antena 3 de Teodor Meleşcanu, fiind prezentată miercuri în emisiunea „Esențial”.
Meleșcanu, declarație
„Comisia de politică externă a Senatului a solicitat MAE să facă o analiză referitoare la domnul ambasador Maior. În urma acestei solicitări, am făcut analiza respectivă şi am trimis şi la preşedinţie propunerea de rechemare a ambasadorului George Maior şi numirea unui nou ambasador la Washington. Analiza noastră s-a bazat şi pe raportul Comisiei SRI legat de folosirea SRI în scopuri persoale de domnul Maior", a declarat Teodor Meleşcanu la Antena 3.
Amintim că MAE s-a delimitat de declaraţiile ambasadorului României în SUA, George Maior, prin scrisoarea deschisă adresată membrilor Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, care a fost preluată în presă, şi evocă „obligaţia de rezervă a membrilor Corpului diplomatic în raport cu autorităţile române conform principiului separaţiei puterilor, prevăzut de Constituţia României".
„Delimitarea instituţională faţă de declaraţiile domnului Maior este determinată de faptul că domnia sa nu recunoaşte raportul adoptat de Comisia pentru controlul Serviciului Român de Informaţii a Parlamentului României şi se referă la acesta ca fiind un text asumat de o parte a membrilor Comisiei", arată un comunicat al MAE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Vreme caldă și ploi. Prognoza ANM pentru minivacanța de 1 Mai și Paști 2024: ne apropiem de pragul de caniculă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm