Data publicării:

George Maior, răspuns pentru Codrin Ștefănescu

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Ambasadorul României în SUA, George Maior, a declarat, vineri, că își rezervă dreptul de a-și apăra reputația față de folosirea "abuzivă" a numelui său. 

Reacția lui Maior vine după ce secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a arătat vineri că ambasadorul român la Washington coordonează un plan de eliminare a lui Liviu Dragnea, în contextul punerii sub acuzare de către DNA a vicepremierului Sevil Shhaideh.

"Referitor la campania absolut irațională prin care numele meu este implicat în dispute politice interne, doresc să precizez că întreaga mea activitate este concentrată pe promovarea intereselor naționale ale României în relația cu Statele Unite ale Americii, principalul nostru partener strategic. Nu mă interesează nicio funcție publică sau politică și am un singur scop — acela de a-mi reprezenta țara cu demnitate și eficiență din poziția de ambasador al României la Washington DC. Îmi rezerv dreptul de a-mi apăra reputația față de folosirea abuzivă a numelui meu în cadrul acestei avalanșe de minciuni, știri false și intoxicări iresponsabile și ilegale", susține George Maior. 

Maior mai spune că el reprezintă exclusiv interesele României, deasupra oricăror dispute politice.

"Ne aflăm în poate cel mai bun an din istoria relațiilor diplomatice româno-americane și desigur mai avem obiective importante de atins în continuare. În calitate de ambasador al României, de diplomat, reprezint exclusiv interesele țării, deasupra oricăror dispute politice. Aceasta este meseria mea", precizează George Maior, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel