Data publicării:
George Ivașcu, ministrul Culturii, la interviul DCNews - VIDEO
Ministrul Culturii, George Ivașcu, este invitatul DCNews, la un interviu de ultim moment, esențial în anul Centenarului.
Sâmbătă, 24 martie 2018, de la ora 12:00, puteți urmări interviul cu George Ivașcu, ministru al Culturii. Acesta va vorbi despre un pas important din Guvern.
George Ivașcu va vorbi, în interviul DCNews, de sâmbătă, despre ”Centenar 100 România”, despre proiectele care vor avea loc în acest an, dar și despre alte subiecte aflate în context.
Urmăriți interviul DCNews cu GEORGE IVAȘCU, sâmbătă, 24 martie 2018, de la ora 12:00, pe DCNEWS.RO și pe pagina de Facebook DCNews.
Cine este George Ivașcu, actual ministru al Culturii
Născut în 15 februarie 1968, în București, George Ivașcu este actor. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, cunoscut astăzi ca UNATC, în anul 1993.
În cei peste 25 de ani de carieră a jucat pe scene importante din București și din țară. În 1993 a fost angajat la Teatrul de Comedie. În 1996, a jucat la Teatrul Național "I.L. Caragiale", București (TNB).
Este conf.univ.dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din București.
Din 2007, a fost managerul și fondatorul Teatrului Metropolis din București. A susținut, din această calitate de manager cultural, tinerele generații. În egală măsură, a fost preocupat de memoria artiștilor consacrați de teatru și de film.
[citeste si]
El este cel care a inițiat proiectul Aleea Celebrităților din Piața Timpului, dar și inițiator al cotidianului online Ziarul Metropolis.
În anul 2004, fostul președinte Ion Iliescu i-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D - ”Arta Spectacolului”, ”în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.
Este căsătorit cu Alice Barb, regizor de teatru și operă, actor și manager cultural.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News