Data publicării:

George Custura aduce arta la Brașov prin "Ai carte ai parte": "Îi ajutăm pe elevi să înțeleagă o operă dramatică"

Autor: Ema Apostu | Categorie: Cultura
WhatsApp
Sursa foto: spectacola.ro
Sursa foto: spectacola.ro

În perioada 29 octombrie- 6 noiembrie, la Brașov se desfășoară un proiect cultural extrem de valoros pentru tinerii de toate vârstele, „Ai carte, ai parte”.

Alegeri prezidentiale 2024

Zilele acestea, la Brașov, are loc o mișcare culturală extrem de importantă pentru elevii de toate vârstele, proiectul „Ai carte, ai parte”, care își propune să promoveze educația, valorile autentice, opere din literatura românească, prin activități practice. Artiști cu notorietate de la noi din țară vor urca pe scenă, în fața școlarilor, și îi vor face să înțeleagă mai bine și să-și întipărească în minte anumite opere literare pe care fie le-au studiat, fie urmează să le studieze la școală.

"Este vorba despre o mișcare culturală internațională, nicidecum un festival. Suntem la cea de-a doua ediție și, de data aceasta, pe o perioadă de 9 zile. Proiectul este cofinanțat de Guvernul României, respectiv de Ministerul Culturii, Consiliul Județean și de Primăria Brașov. El are ca tematică educația prin cultură. Încercăm să ne adresăm triunghiului elev-școală-familie, facilitând accesul tinerei generații la valorile fundamentale și autentice ale literaturii române. Eu, care am conceput această mișcare, mi-am dorit să-i dau o extensie și în afara granițelor, astfel încât la manifestările noastre să participe vectori de imagine din zonele istorice, locuite de etnici români. Am avut invitați din regiunea Voievodinei, din partea estică, de peste Prut, de unde am invitat o trupă de teatru, dar și alte personalități de culturală din partea nordică a României.” a declarat George Custura, actor și organizator al evenimentului, în exclusivitate pentru Spectacola.

Elevii, introduși în literatura românească, de către artiștii emblematici românești

"Părinții, elevii au venit la aceste manifestări, care au fost de inițiere și de cunoaștere reciprocă, dar și la viitoarele module. Avem un modul de literatură, unul de dramaturgie, avem un modul putere de viață, cartea de cartier. În momentul de față, se desfășoară modulul de literatură, unde am selectat din materia școlară o serie de opere reprezentative, pe care elevii e studiază de la clasa 0, până la finalul liceului. Așadar, artiștii emblematici ai scenei românești vin și lecturează fragmente din opere pe care elevii le-au studiat sau urmează să le studieze la școală. Astăzi a fost Monica Davidescu, Bianca Brad, urmează Manuela Hărăbo, o serie întreagă de artiști.”, a continuat acesta.

"Îi ajutăm să înțeleagă mai repede și mult mai consistent o operă dramatică”

Dacă în modulul de literatură operele sunt doar lecturate de către artiști, în cel de dramaturgie acestea sunt puse în practică.

"Avem o sală de spectacole, iar artiștii lecturează într-un cadru scenic adecvat, individual, aceste fragmente. Venim deci în întâmpinarea orelor de limba română, pe care elevii le fac cu profesorii la școală. În partea de dramaturgie, aducem spectacole în fața copiilor. Se vor regăsi de la autori precum Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Caragiale. Prin acest modul de dramaturgie, îi ajutăm să înțeleagă mai repede și mult mai consistent o operă dramatică, decât atunci când li se predă la școală.”, a mai spus acesta. 

Citește mai departe pe spectacola.ro>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel