Data publicării:
George Bush, funeralii. Anunţarea nominalizărilor la premiile Grammy, amânată
Academia Naţională a Artelor şi Ştiinţelor de Înregistrări din SUA a amânat pentru vineri 7 decembrie anunţarea nominalizărilor la premiile Grammy, prevăzută iniţial miercuri, pentru a nu coincide cu funeraliile fostului preşedinte american George H.W. Bush (1989-1993).
National Academy of Recording Arts and Sciences a difuzat luni un comunicat în care arată că vineri 7 decembrie, la ora locală 5:30 din Los Angeles (13:30 GMT), vor fi anunţate pe posturile CBS şi Apple Music nominalizările la câteva din categoriile celor mai importante premii din industria muzicii, relatează EFE.
După 15 minute, la ora locală 5:45 din Los Angeles (13:45 GMT), Academia va publica pe site-ul său toate nominalizările la cele 84 de categorii care fac parte din cea de-a 61-a ediţie a Grammy Awards. După ce a sărbătorit în 2018 împlinirea a 60 de ani de la crearea lor la New York, premiile Grammy vor reveni la Los Angeles anul viitor cu o gală care va avea loc pe 10 februarie la sala Staples Center din oraşul californian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News