Data publicării:

Geoană pe blog, despre suspendarea lui Băsescu: O fractură de logică în povestea suspendării

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
geoana-montaj
geoana-montaj

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, apreciază că ar exista o "fractură logică" între intenţia USL de a declanşa procedurile de suspendare a preşedintelui "Dacă intenţia iniţială a debarcării mele de la Senat a fost cu adevărat suspendarea lui Traian Băsescu, pentru ca un alt membru PSD să fie președinte interimar, atunci contravine logicii ca partidul să cedeze, tocmai în prag de suspendare, cea de-a doua funcție în stat unui reprezentat al Puterii", a scris Mircea Geoană pe blog.

"În contextul în care USL deja a anunţat faptul că ia în calcul suspendarea, în momentul în care funcţia de Preşedinte al Senatului va fi vacantată, PDL va face orice este necesar pentru a-şi impune propriul om la conducerea Senatului, iar acest lucru va face ca demersul de suspendare să îşi reducă din consecințe. Din declaraţiile pe care le face preţedintele PSD (Victor Ponta, n.r.) înțeleg că dânsul nu are încredere în mine în eventualitatea în care aş deveni preşedinte interimar. Dar dacă eu făceam aşa cum propusese iniţial BPN şi PSD pierdea postul, Preşedintele PSD ar fi avut mai multă încredere în Radu Berceanu sau Vasile Blaga?", întreabă retoric preşedintele Senatului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel