Data publicării:
Geoană (NATO): Suntem în faţa celui mai provocator mediu de securitate dintr-o generaţie
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord a răspuns cu 'cea mai mare abilitate de adaptare', în contextul în care, în prezent, se confruntă cu 'cel mai provocator mediu de securitate dintr-o generaţie', a declarat, luni, adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană.
'Suntem în faţa celui mai provocator mediu de securitate dintr-o generaţie şi NATO a răspuns cu cea mai mare abilitate de adaptare a apărării noastre colective dintr-o generaţie, pentru că atunci când lumea se schimbă şi NATO se schimbă', a afirmat Geoană, într-o conferinţă de presă, alături de ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, şi preşedintele Comitetului militar NATO, Air Chief Marshal Sir Stuart Peach.
Declaraţiile au fost făcute în contextul în care în România are loc exerciţiul NATO Steadfast Defender 21. Adjunctul secretarului general al NATO a subliniat că acest exerciţiu este 'plănuit de mult timp, nu e direcţionat împotriva nimănui şi este strict defensiv'.
Totodată, a arătat el, 'nu este doar un exemplu al forţei NATO, ci şi al transparenţei'. Mircea Geoană a subliniat că NATO este capabilă şi pregătită să îşi apere toţi aliaţii, la nevoie. Ministrul Apărării a vorbit despre implicarea României în ceea ce priveşte apărarea comună în regiune. 'La fiecare summit al Alianţei, după criza din Ucraina, România a venit cu o propunere a întăririi Flancului estic', a spus Nicolae Ciucă.
Amintim faptul că ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, inaugurează luni, de la ora 17.00, sediul Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC). La eveniment participă președintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu, secretarul general adjunct NATO – Mircea Geoană și vicepreședintele Comisiei Europene Maroš Šefčovič, potrivit agendei MAE.
Agenda de lucru a MAE de luni, 31 mai
* găzduirea de către ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a ceremoniei de inaugurare a sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă (E-ARC), cu participarea preşedintelui României, Klaus Iohannis, prim-ministrului Florin Cîţu, a secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, şi a vicepreşedintelui Comisiei Europene pentru relaţii interinstituţionale şi prognoză, Maros Sefcovic (17,00 - Str. Vasile Lascăr, nr. 52)
* participarea ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la sesiunea Responding to challenges - NATO and the EU in a post-pandemic world, din cadrul Atlantic-Black Sea Security Forum (Cercul Militar Naţional)
* primirea de către ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană. (VEZI ȘTIREA AICI)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News