Geoană, mesaj către români după ce Rusia a încălcat spațiul aerian al României: Vreau ca românii să știe că depunem toate eforturile pentru securitatea țării
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a reacționat după incidentul în care drona rusă a intrat în spațiul aerian român. Geoană a transmis că are încredere în Armata României și că vrea „ca românii, mai ales cei care au primit mesaj de alertă în miez de noapte, să știe că, la nivelul Alianței, depunem toate eforturile pentru menținerea unui climat de securitate”.
Mircea Geoană și-a exprimat încrederea totală în Armata României, “în piloții noștri militari și în capabilitățile tehnice, inclusiv Radarul NATO care ne ajută să monitorizăm cu exactitate amenințările la adresa teritoriului național.”
Înaltul oficial al NATO a transmis un mesaj pe rețele de socializare în contextul alertelor primite de romanii din județele Tulcea și Constanța.
“Autoritățile militare și civile vor continua analiza situației de fapt și vor adopta măsuri în consecință", a precizat Mircea Geoană.
Totodată, Geoană a reamintit faptul că ,,de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, fragmente de drone și rachete rusești au fost găsite pe teritoriul Aliat de mai multe ori. Deși nu sunt informații care să indice un atac intenționat al Rusiei împotriva aliaților, aceste acte sunt iresponsabile și potențial periculoase."
Ca răspuns la războiul provocat de Rusia, NATO și-a sporit semnificativ prezența pe Flancul său Estic, inclusiv în România prin măsuri de vigilență sporite", a subliniat Mircea Geoană.
Reamintim faptul că un mesaj RO-Alert a fost transmis ieri noapte pentru locuitorii din judeţele Tulcea şi Constanţa, în care au fost anunțați că este posibil să cadă obiecte din spaţiul aerian, în urma unui atac al rușilor asupra Ucrainei, în apropierea graniţei cu România.
"În cursul acestor evenimente, a fost identificat şi urmărit de către sistemul de supraveghere radar traseul unei drone care a evoluat în spaţiul aerian naţional şi care a părăsit teritoriul naţional spre Ucraina. Situaţia evoluţiei acestei drone a fost monitorizată şi de cele două aeronave F-16, care au revenit în bază în jurul orei 4,08", se arată în comunicatul MApN.
Drona rusă a pătruns în adâncimea teritoriului României aproximativ 30 de kilometri, după care a reintrat în spațiul aerian al Ucrainei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News