Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, a anunţat, miercuri, pe blogul său, că în următoarele săptămâni va lansa o mişcare profesionistă, cu oameni serioşi, competenţi, care manifestă dorinţa de a face bine României, el arătând că în 2012 actuala putere trebuie înlăturată.
"Pentru cei care doresc să ştie mai mult despre proiectul pe care am să-l propun vreau să anunţ, acum la început de 2012, că voi lansa o mişcare profesionistă, cu oameni serioşi şi competenţi, cu oameni cu frică de Dumnezeu şi cu dorinţa de a face bine acestei ţări, în următoarele săptămâni", a scris Geoană pe blog.
"Sunt convins că această nouă mişcare, sănătoasă, bazată pe principii şi valori puternice, va reprezenta fermenul unei schimbări mai mari la nivelul întregului sistem românesc, pentru că după 20 de ani este clar că aşa nu mai merge. Este nevoie de o schimbare mai profundă, mai adevărată! Acest lucru este obligaţia mea şi este obligaţia noastră de a înţelege că trebuie să mergem altfel mai departe", adăugă fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Goană precizează că 2012 trebuie să fie "anul Adevăratei Schimbări în România", pentru că "timpul nu mai are răbdare cu noi".
"Europa se schimbă, lumea se schimbă, marile puteri se schimbă. Suntem în plin război economic şi financiar, în care nu se iau prizonieri, în care învingătorii vor lua totul, iar învinşii vor pierde totul", a precizat Geoană.
El a arătat că pentru a se îndeplini "Adevărata Schimbare", trebuie realizate câteva "obiective obligatorii", primul dintre acestea fiind înlăturarea actualei puteri.
"Pentru asta e nevoie de voi toţi. Nu mai putem continua aşa!", conchide fostul şef al social-democraţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie