Geoană: Emoțional, nu am plecat niciodată din PSD
Senatorul Mircea Geoană declară că nu a părăsit niciodată, ”mai ales emoțional,” familia Partidului Social Democrat (PSD,) și că, formal, este din nou alături de formațiunea condusă în prezent de Victor Ponta.
Mircea Geoană a declarat la Digi24 că PSD e familia sa, singura pe care a reprezentat-o vreodată în Parlament. ”Nu am plecat niciodată din PSD, mai ales emoţional. E familia mea, e singurul colegiu pe care l-am reprezentat în Parlament până acum. Formal, dar mai ales afectiv şi emoţional, sunt din nou în familia pe care nu am părăsit-o niciodată,” spune senatorul. Totodată, dl. Geoană a anunțat că va candida din partea PSD, de pe listele USL. ”Sunt oameni faţă de care am o prietenie şi o afecţiune deosebit de profundă şi de sinceră. Da, voi candida în Colegiul pe care l-am reprezentat, cred eu, cu decenţă şi demnitate. Da, voi candida în numele PSD, pe listele USL,” declară Mircea Geoană.
Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat recent că ar fi un lucru benefic o candidatură a lui Mircea Geoană la alegrile parlamentare din nouă decembrie, menționând că senatorul nu va candida ca independent, ci de pe listele USL, fostul lider al social-democraților fiind în PSD. Întrebat dacă este o idee bună o eventuală candidatură a dl. Geoană la alegerile parlamentare, Ion Iliescu a spus: ”Da, bineînțeles!.” ”"Candidează pe listele USL. S-a rezolvat situaţia lui, nu mai e o problemă," a spus dl. Iliescu, infirmând astfel speculațiile că Mircea Geoană ar candida ca independent.
Mircea Geoană a fost exclus din PSD în noimebrie 2011.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News