Data publicării:

Generalul Victor Atanasie Stănculescu, bolnav de leucemie

Autor: DCNews Team
WhatsApp

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a fost diagnosticat cu   leucemie limfatică cronică starea zero,acesta fiind internat în secția medicala a Penitenciarului Spital București.  Referatul medical al fostului general a fost obținut de jurnalistul  Alecu Racoviceanu și prezentat la emisiunea "Aktualitatea B1 cu Andrei Bădin".

 Atanasie Stănculescu, unul dintre apropiații lui Ceaușescu, dar și  unul dintre acuzatorii acestuia, a fost diagnosticat cu leucemie limfatică cronică starea zero. În anul 1999 Victor Atanasie Stănculescu a fost condamnat de Curtea Supremă la 15 ani închisoare pentru omor deosebit de grav săvârşit prin reprimarea revoluţiei din Timişoara.

Avocatul lui Stănculescu, Cătălin Dancu, doreşte să folosească referatul medical al fostului general pentru a grăbi suspendarea pedepsei clientului său, pe termen de cel puţin un an, considerând că în caz contrar viaţa lui Stănculescu este pusă în pericol. De asemenea, avocatul a declarat că starea fostului general s-a înrăutăţit simţitor în ultima perioadă.

 "Acest document atestă fără nicun fel de tăgadă faptul că dacă autorităţile române - mă refer aici în clar, instanţa Tribunal militar teritorial - nu va urgenta reconsiderarea poziţiei sale judecarea urgentă a suspendării execuţiei pedepsei pentru o perioadă de cel puţin un an generalul Stănculescu va muri," a declarat Dancu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel