Data actualizării:
Data publicării:

Gemenii campioni ai lui Ivan Patzaichin, dezvăluiri. Anul ăsta, telefonul de ziua lor nu a mai sunat: Nu voia să știm că îi este foarte rău!

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto: Facebook Ivan Patzaichin
Foto: Facebook Ivan Patzaichin

Unul dintre gemenii pe care Ivan Patzaichin i-a făcut campioni a făcut declarații emoționante. 

Ivan Patzaichin a murit pe 5 septembrie 2021. 

"Ivan a plecat. Și nu se mai întoarce. Familia", a fost mesajul transmis de familia marelui sportiv.

Doi frați gemeni, ambii polițiști, unul la Brașov și altul la Piatra Neamț, multipli campioni mondiali şi europeni, care l-au avut antrenor pe legendarul canoist român, au făcut dezvăluiri uluitoare. 

Loredan Popa este multiplu campion mondial, european şi naţional la caiac-canoe, angajat al Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Neamţ și a fost unul dintre elevii lui Ivan Patzaichin la Dinamo București, lotul naţional şi cel olimpic, la fel ca fratele lui geamăn, Ciprian Popa. 

Ce spune Loredan Popa despre prima întâlnire cu Ivan Patzaichin

L-a cunoscut pe cel care era un nume greu în sporturile nautice din România în urmă cu 24 de ani, când a fost transferat la clubul din capitala ţării, pentru că şi el şi fratele aveau rezultate notabile şi promiteau pe viitor.   

Acesta a spus că Ivan Patzaichin i-a fost ca un tată, lucru care l-a determinat să plece în goană spre București, în momentul aflării tristei vești.

"L-am cunoscut pe domnul Ivan Patzaichin în anul 1997, când am fost transferaţi de la Clubul Sportiv Constructorul Hunedoara la Dinamo Bucureşti. Am fost antrenaţi de el. În lotul olimpic al României am fost selectionaţi timp de 10 ani, până în 2009, când primul care s a lasat de sport am fost eu, in luna mai. La scurt timp, după Campionatul Mondial, s-au mai lăsat fratele meu şi alţii. Acela a fost anul când şi domnul Patzaichin a predat ştacheta unui antrenor mai tânăr, ieşind din lumea sportului de performanţă.

Vreau să-mi iau rămas bun de la el, să fiu alături de Marea lui Familie. Era ca un tată pentru noi, toţi sportivii. Mai rar ne lăuda, încerca mereu să scoata din noi tot ce era mai bun. Chiar şi când aveam aurul la gât, spunea că puteam scoate timpi mai buni", a declarat Loredan Popa pentru adevărul.ro.

"Nu voia să ştim că nu se simte bine"


Loredan a mai spus că Ivan Patzaichin îi suna pe el și pe fratele său geamăn în fiecare an ca să îi felicite şi să-şi amintească de vremurile trecute, de reuşite şi împliniri. În acest an, pe 15 iulie, telefonul nu a mai venit și asta pentru că în acea zi Ivan Patzaichin s-a simțit foarte rău.

"M-am întâlnit cu soţia lui şi mi-a spus că de ziua mea şi a lui Cip, pe 15 iulie, îi era foarte rău. Îi spunea că îi pare atât de rău că nu ne poate suna să ne spună La mulţi ani!, pentru că nu voia să ştim asta. Ne suna în fiecare an. Oricât de greu i-a fost, niciodată nu a vrut să arate asta. Era foarte mândru. Iniţial părea un om distant, asta datorită faptului că era foarte modest, dar în esenţă era foarte afectuos, cald, iubitor de oameni. Un exemplu pentru mine", a mai spus Loredan Popa, printre multe altele.

Loredan Popa, palmares impresionant de medalii

Loredan Popa deţine un palmares impresionant, multe dintre reuşie fiind obţinute cu Ivan Patzaichin ca antrenor.

La campionate mondiale are două medalii de aur, două de argint şi una de bronz, la campionate europene cinci de aur, trei argint şi trei bronz, la cupele mondiale patru de aur, două de argint şi tot atâtea de bronz. Iar la Campionatele Nationale ale României are peste 20 de titluri de campion, plus altele de argint şi bronz. Multe medalii le-a cucerit în caiacul în care s-a aflat cu fratele geamăn, citează aceeași sursă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel