Data publicării:
Gelu Oltean, reţinut de DIICOT. Ce spunea despre Ayahuasca, substanţa din drogul pentru care a fost reţinut
Gelu Oltean, fost șef al DIPI, concubina sa și un cetățean britanic au fost arestați pentru 30 de zile în dosarul de trafic de droguri instrumentat de DIICOT Brașov. Cei trei ar fi organizat diferite reuniuni pentru consum de droguri. Potrivit procurorilor DIICOT, cei trei ar fi organizat întâlniri pentru consum de droguri în Dâmbovița.
„Aceștia organizau într-o casă din județul Dâmbovița reuniuni de consum de DMT (dimetyltriptamina), drog de mare risc ce conţine Ayahuasca”, a mai anunțat sursa citată de Mediafax. Surse apropiate anchetei au precizat, pentru Mediafax, că printre persoanele arestate se află Gelu Oltean, fost șef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea, au mai fost arestați concubina lui Oltean și un cetățean britanic.
Cine este Gelu Oltean. Ce spunea despre Ayahuasca
În luna februarie 2019, Gelu Oltean a acordat un interviu Evz.ro. Iată ce spunea despre substanţa despre care anchetatorii spun acum că ar fi conţinută în drogul pentru care a fost reţinut.
- A apărut în presă că aveți o iubită, Vanessa Youness, care face obiectul unui dosar cu o presupusă faptă DNA și pare totul desprins dintr-un film cu agenți secreți.
– Gelu Oltean: Ce este adevărat despre domnișoara doctor Vanessa Youness și ce vă pot spune este că și-a învins o boală incurabilă, datorită forței și a credinței sale. A dezvoltat mai multe proiecte, printre care promovarea unui produs românesc familiilor regale din țările Golfului și dacă ar mai fi fost o sută de persoane ca ea în țară, cu siguranță ar fi crescut PIB-ul României. Și toate astea la douăzeci și ceva de ani. Într-adevăr, din păcate, în România, dacă ești tânără, frumoasă, spirituală, bogată și deșteaptă nu ai cum să fii iubită și trebuie să se găsească ceva ca să arătăm lumii că așa ceva nu există, toți suntem la fel. Și ne simțim confortabil doar punându-i pe toți în aceeași oală: vulgaritate, infracțiune, mizerie etc. Dar vă asigur că este la polul total opus și toată lumea care a ajuns să discute cu dânsa măcar o dată, poate să confirme ce spun eu. Dar eu am încrederea că justiția română își face datoria și practicile abuzive ale DNA -ului se vor opri. Eu datorită ei m-am vindecat de numeroase boli, nu mai iau nici un medicament din multele pe care le luam înainte și pentru asta îi sunt recunoscător.
(...)
- Am citit articolul despre dvs. că ați fost în jungla amazoniană, unde ați urmat un tratament revoluționar care v-a schimbat viața complet.
– Ayahuasca este un tratament de purificare a sufletului, a minții și a corpului, care schimbă pe oricine, nu doar pe mine. Dar, întra-devăr, nu oricine are curajul să treacă prin asta.
– Și trebuie neapărat bătut drumul până în America de Sud?
– Din ignoranță, există o înțelegere greșită cu privire la ayahuasca. În traducere înseamnă vița de vie a sufletului. Dacă s-ar citi din curiozitate rețetarul acestui ceai pe Wikipedia, că e la îndemâna oricui, s-ar putea vedea că există diferite rețete ce pot fi folosite oriunde în lume legal și unele doar în America de Sud. Ambele rețete au același efect vindecător al unui spectru foarte larg de boli și afecțiuni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News