Data publicării:

Gelu Diaconu, fost șef ANAF. Dosar DNA, clasat. Primele declarații: ”Începutul unei bătălii”

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

DNA a decis clasarea dosarului în care Gelu Diaconu era acuzat de fapte de corupţie în legătură cheltuirea de fonduri europene destinate integrării sociale a persoanelor de etnie romă, pe motiv că fapta nu există.

La doi ani şi jumătate de începerea urmării penale, DNA a decis acum că fapta nu există şi a clasat dosarul privindu-l pe Gelu Diaconu, fostul șef al ANAF.

După această decizie, Diaconu a publicat un mesaj pe într-o postare pe facebook:

”Dragi prieteni, va anunț că, începând cu 06.08.2018, nu mai sunt un proscris al societății, un cetățean de rang doi, adică un penal!  Acum cca 1 an, judecătorul de camera preliminară a trimis înapoi DNA dosarul meu, cerându-le să refacă probatoriul, pentru că nu au reușit să-și suțină acuzația cu probe.

Acum 3 zile, procurorul DNA responsabil de refacerea probatoriului a dat soluția clasării, constatând public că nu "am încălcat nici o dispoziție legală" și că ne-am "îndeplinit corespunzător atribuțiunile de serviciu", clasând dosarul nostru (în dosar s-a aflat și vicepreședintele ANAF, Gogancea), disjuns din "Partida romilor".

Timp de doi ani și jumătate, a trebuit să mă justific față de familie, prieteni, colegi și opinia publică în fața unei acuzații nedrepte. Să îmi pierd locul de muncă, să am carieră distrusă, să suport jigniri și umilințe, să-mi trăiesc viață cu eticheta de penal. Fiind nevinovat!

Sunt convins că, în contextul actual, sunt foarte multe persoane care nu pot "digera" această postare, deși sunt un critic acerb al caracatiței PSD. Însă, lor, vreau să le spun un singur lucru:

"Arhanghelii dreptății, puritanii talibani, care au susținut necondiționat activitatea DNA, băgând sub preș abuzurile și destinele distruse, ar trebuie să înțeleagă că niciodată, dar absolut niciodată, nu poți lupta împotriva răului cu alt rău, fie el și mai mic, atât timp cât în joc este viață, carieră și sănătatea unui om! Să va fie rușine!"

Le mai aduc aminte cum parte dintre ei, o cohortă de ipocriți din mass-media, strigau către premierul Cioloș: "când va fi schimbat "penalul?!" Și am fost "schimbat" imediat. Va asigur că mulți evazioniști sadea și-au râs în barbă satisfăcuți. Dar, acesta este alt subiect.

În tot acest timp, procurorul Țuluș, marele specialist fiscal Balaur și șefii lor(!!!), și-au savurat salariile babane din bani publici, așteptându-și, de tineri, pensiile speciale sau alte posturi bine remunerate. Eu, în acest timp, eram refuzat oficial, cu înscrisuri, să-mi exercit profesia... fiind "implicat într-un mare caz de corupție". Nimic altceva nu conta...

Cu toate acestea, m-am apărat consecvent, fără a ataca instituția DNA. Doar pe 2-3 habarniști și ticăloși de acolo! Împotriva cărora voi folosi toate pârghiile legale.

Lupta mea abia de acum începe. Va voi ține la curent!

P.S.1 Mulțumesc celor deloc puțini care au fost în această perioada alături de mine. Și, nu în ultimul rând.... Chapeau bas!... pentru cum a înțeles mecanismul legal al administrării fiscale procurorul care a dat soluția clasării. Ce diferența uriașă de profesionalism față de bazaconiile lui Țuluș, vehiculat de uniii inconștienți în fruntea DNA.

P.S.2 Mizerabilii din presă care lupta împotriva justiției, pentru a-i ajută pe adevărații infractori, să nu îndrăznească să mă mai caute și nici să profite de acest caz pentru a-și justifică atacul împotriva statului de drept. Sunt o victimă a abuzurilor unor persoane din DNA, dar nu sunt victima lor!

Începutul unei bătălii

”E abia începutul unei bătălii pe care o voi duce cu orice preţ pentru ca vinovaţii să plătească şi în România să nu se mai întâmplă situaţii de felul ăsta, adică fabricarea din senin, fără nicio legătură cu realitatea faptelor, a unui dosar pur şi simplu din cauza unei insistenţe în a avea victime de răsunet în acea instituţie", a afirmat Gelu Diaconu pentru Ştirile B1TV.

Vezi și: Declaraţii Iohannis şi Ştefan. Gelu Diaconu, fost şef ANAF: Putem fi atât de uşor de păcălit?


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel