Data publicării:
Gazprom suspendă livrările de gaze în Bulgaria
Grupul rus Gazprom îşi va suspenda livrările de gaze către Bulgaria începând de miercuri, a anunţat marţi seară guvernul de la Sofia, invocând refuzul său de a respecta noile cerinţe ale furnizorului, scrie AFP.
'Astăzi, Bulgargas EAD a primit notificarea că livrările de la Gazprom Export vor fi suspendate începând cu 27 aprilie 2022', a indicat Ministerul Economiei într-un comunicat, în contextul în care această ţară din Peninsula Balcanică este puternic dependentă de gazele ruseşti.
Citește și - Rusia a tăiat livrările de gaze naturale către Polonia (surse)
Rusia a suspendat livrările de gaze naturale către Polonia, conform portalul poloneze Onet, care citează surse neoficiale.
De asemenea, portalul citat afirmă că Rusia nu a informat Polonia despre această decizie.
"Informația mai întâi despre o reducere semnificativă a transportului de gaze și apoi despre suspendarea acestuia a fost confirmată astăzi neoficial de Onet atât unor surse guvernamentale, cât și Companiei poloneze de petrol și gaze (PGNiG). Rușii nu au informat partea poloneză cu privire la motivele suspendării livrărilor", precizează Onet. O echipă de criză s-a reunit la Ministerul pentru Climă. Vezi știrea inițială aici!
Citește și - Cât ar pierde Germania dacă Europa ar institui embargo pe gazele din Rusia
Germania ar pierde o sumă uriaşă din PIB dacă Europa ar institui embargo pe gazele naturale din Rusia. Un embargo european imediat asupra gazelor naturale importate din Rusia ar putea costa Germania anul acesta până la 5% din PIB-ul său, potrivit unei estimări publicate vineri de Banca Centrală a Germaniei, relatează AFP.
PIB-ul real al Germaniei ar putea fi cu până la 5% sub previziuni în cazul unei opriri, voluntare sau forţate, a importurilor de gaz rusesc, ceea ce ar echivala cu o scădere a producţie naţionale germane cu 180 de miliarde de euro, menţionează Bundesbank în raportul său economic lunar pentru aprilie.
Într-un asemenea scenariu, economia germană ar putea intra în recesiune, în timp ce inflaţia ar creşte cu 1,5% în 2022 şi cu 2% în 2023 faţă de valorile prognozate.
Un embargo asupra gazului rusesc este un subiect de discuţii aprinse între statele UE după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Vezi știrea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News