Tabletă
Desktop
Data publicării:
Gazetari trecuți prin închisoare. Scena unei extorcări care a avut loc la restaurantul "Capșa", în perioada interbelică
Autor: Dan Ciachir | Categorie: Stiri
Fotografie de la brotiN biswaS, Pexels
Scriitorul și publicistul Dan Ciachir vine cu o nouă scriere, în DCNews.ro, de aceasta dată despre "Gazetari trecuți prin închisoare".
Încă din primul an al apariţiei sale, 1884, „Universul” începe să publice romane în foileton: uneori chiar trei-patru în acelaşi număr. „Urmând o reţetă de profit comercial, după exemplul marilor cotidiene din străinătate, «Universul» ajunge să instituie premii în romane senzaţionale pentru sporirea numărului de cititori. De obicei, lansarea în cuprinsul ziarului a câte unui nou roman-foileton este precedată de o reclamă revelatoare...” (Dinu Pillat).
Într-un mod similar procedează, din 1888, anul mutării sale de la Iaşi în Bucureşti, şi celălalt cotidian românesc de tiraj al vremii, „Adevărul”. În a doua parte a secolului al XIX-lea, după model francez, se deschisese şi la noi gustul pentru romanul de senzaţie sau de „mistere”. Traducerilor din Al. Dumas, Eugène Sue, Fr. Soulie le urmaseră localizările lui Baronzi, Misterele Bucureştilor. La cumpăna secolelor XIX-XX apare un maestru industrios al genului, N. D. Popescu, care va publica nenumărate romane cu haiduci. Textele sale, imprimate iniţial în ziare, apoi reunite în volum, trase în zeci de mii de exemplare, se vând până şi la bâlciuri. N. D. Popescu era un semidoct lucrativ care făcea şi gazetărie.
Ziarele satisfăceau setea de senzaţional epic a publicului larg prin romane-foileton şi prin reportaj. Astfel, în cursul anului 1909, „Universul” publică în foileton romanul Regele crimei de Gaston Leroux, iar în 1912-1913 reportajul lui Sadoveanu 44 de zile în Bulgaria. Cele două genuri vor fi cultivate şi după Primul Război. Proza larg accesibilă imprimată în ziare îi va influenţa pe unii scriitori populari.
Astăzi, numele lui Petre Bellu nu mai spune nimic. De meserie tâmplar, Petre Bellu, atras de ideile socialiste, a început să colaboreze la „Gazeta”, „Rampa”, „Facla”, „Tempo” şi să scrie în acelaşi timp proză. În 1934 a publicat un roman foarte citit în epocă, Apărarea are cuvântul, prefaţat de Panait Istrati, scris la persoana întâi şi ambientat într-o casă de toleranţă, unde venise pe lume protagonistul cărţii. Tirajul a fost enorm: 40.000 de exemplare. Reeditările nu au lipsit. Nici traducerile. Apărută iniţial la Santiago de Chile în 1940, Apărarea are cuvântul a cunoscut (până în 1980) 14 ediţii în spaniolă. În 1935, Petre Bellu era prezent din nou în librării cu romanul Cazul doamnei Predescu, protagonista fiind, am spune în limbajul de azi, o feministă. Petre Bellu a mai publicat în 1945 un roman de mare tiraj, O crimă lângă Braşov. S-a sfârşit în sărăcie şi uitare la începutul anilor ’50.
Un alt autor din aceeaşi categorie, colaborator la „Dimineaţa” şi „Universul literar”, Mihail Drumeş, şi-a asigurat notorietatea populară cu Invitaţie la vals, roman citit cu nesaţ de adolescenţi, alimentată apoi de un succes similar, în 1945, cu Elevul Dima dintr-a şaptea.
Prin descinderile în lumea interlopă, în cea a prostituţiei şi proxenetismului, a marginalizaţilor şi a dezmoşteniţilor sorţii, practicate cu virtuozitate de reporterii interbelici de la „Adevărul” şi „Dimineaţa”, s-a deschis gustul pentru exotismul social. La începutul anilor ’30, după ce stătuse aproape un an la Văcăreşti pentru că a colaborat cu nemţii în calitate de ziarist, Arghezi şi-a valorificat episodul carceral atât în proză (Poarta neagră), cât şi în versuri, în volumul Flori de mucigai.
Mircea Damian, un ziarist şi prozator mai puţin cunoscut, va fi şi el locatarul închisorii Văcăreşti în 1931, vreme de 75 de zile, întrucât îl atacase virulent pe prinţul Nicolae, fratele Regelui Carol al II-lea. La întoarcerea din detenţie, Mircea Damian a tipărit o suită de foiletoane reunite apoi în volumul Celula nr. 13, descriind gardienii care îl păziseră şi evocând tovarăşii de suferinţă, infractori de drept comun. Peste un deceniu, pe când era prim-redactor la ziarul „Bucureşti”, Mircea Damian a repetat, în 1941, experienţa închisorii, la Văcăreşti, Jilava şi Malmaison. Pricina privării de libertate fusese de data aceasta un conflict cu Nichifor Crainic, ministru al propagandei în guvernul condus de Ion Antonescu. Întocmai ca după întoarcerea de la Văcăreşti, Mircea Damian va tipări o carte, Rogojina, în 1945, îndată după prăbuşirea regimului antonescian şi, implicit, a ministrului ofensat. Va muri în 1948 în spital, însă în stare de detenţie, închis pentru şantaj ca director al ziarului „Fapta”.
În ultima parte a anilor ’40 au apărut mai multe volume în care autorii lor, unii ziarişti, precum Zaharia Stancu, îşi evocau detenţiile în lagărul de la Târgu Jiu, de unde se întorceau cu aureolă de antifascişti. Zaharia Stancu, internat în 1943 la Târgu Jiu, stătuse alături de industriaşi, avocaţi, misiţi de bursă neagră pe care-i descrie în Zile de lagăr. O carte de aceeaşi factură, În umbra celulei, a publicat şi premierul Petru Groza. Potrivit scriitorului Pericle Martinescu, adevăratul autor al acelui volum este poetul Eugen Jebeleanu, care „se alesese cu bani mulţi în felul acesta”. Un Gheorghe Micle „îşi făcuse casă în Bucureşti cu banii primiţi de la Groza pentru o altă carte pe care o semnase: Răscoala pământului, un istoric al Frontului Plugarilor”.
În romanul Lunaticii, Ion Vinea a descris o ingenioasă scenă de extorcare petrecută în perioada interbelică. Ziaristul şantajist se întâlneşte la o masă a restaurantului „Capşa” cu victima, care-i întinde plicul cu suma de bani pretinsă. La masa din spatele ziaristului se află un complice a cărui haină e aşezată tot pe spătarul scaunului, întocmai ca şi vestonul gazetarului. Ziaristul bagă plicul în buzunarul lateral al hainei, de unde îl extrage imediat complicele, care îşi îmbracă propriul veston şi părăseşte restaurantul. Peste un minut sau două, pătrunde în local un comisar de poliţie însoţit de doi agenţi care înconjoară masa gazetarului. Ziaristul se lasă percheziţionat fără niciun fel de proteste de omul legii, care nu găseşte asupra lui plicul cu bani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
