Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES, biletele şi abonamentele pentru festival au fost deja puse în vânzare.
"Festivalul aduce în faţa publicului de la Galaţi zece spectacole de teatru produse de tot atâtea teatre din România şi din Republica Moldova, precum şi un spectacol concert în avanpremieră. Anul acesta, festivalul revine la formula sa consacrată, aceea de festival-concurs. Primele nouă spectacole din program sunt în concurs, în timp ce spectacolul Teatrului de Comedie din Bucureşti, programat în ultima seară a festivalului, este în afara concursului. Ca în fiecare an, festivalul va avea şi o secţiune teoretică, ce va include ateliere de teatru, lansări de carte, conferinţe ce vor fi susţinute de personalităţi din lumea teatrului românesc. Programul acestora, precum şi noutăţi despre festival vor fi anunţate pe site-ul www.fanitardini.ro şi pe conturile oficiale ale teatrului de pe Facebook şi Instagram. Ca să fie uşor de găsit, toate postările din social media legate de festival vor fi însoţite de hashtagurile #ComedieGalaţi şi #ComedieGalaţi2019", precizează sursa citată.
Biletele pentru spectacolele din cadrul Festivalului Naţional de Comedie - Galaţi, au fost puse în vânzare pe bilete.fanitardini.ro şi la casa de bilete a Teatrului Dramatic "Fani Tardini", iar abonamentele pot fi achiziţionate exclusiv de la casa de bilete a teatrului gălăţean.
Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi s-a desfăşurat pentru prima dată în anul 1976, sub denumirea Colocviul despre Arta Comediei, teatrul din Galaţi fiind primul din România care a organizat un astfel de festival.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc