Galaţi: Proiect de peste 11 milioane lei pentru modernizarea Ambulatoriului de la Spitalul Târgu Bujor
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a semnat luni, la Târgu Bujor, contractul de finanţare pentru proiectul 'Extindere, reabilitare, modernizare şi dotare a Ambulatoriului Integrat de Specialitate de la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor', în valoare de 11.148.902 lei.
Potrivit preşedintelui CJ Galaţi, finanţarea a fost obţinută în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, asistenţa financiară nerambursabilă fiind de 10.482.943 de lei, iar contribuţia CJ Galaţi de 665.959 lei. 'Vom construi o clădire pentru Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Orăşenesc din Târgu Bujor şi vom moderniza cabinetele medicale care în acest moment deservesc ambulatoriul.
Astfel, vor fi create spaţii noi pentru activitatea cabinetelor de chirurgie generală, obstetrică, ORL, oftalmologie, pediatrie, medicină internă, precum şi pentru laboratorul de analize medicale. Vom dota Ambulatoriul de Specialitate cu 180 de echipamente medicale. Şi pentru acest proiect avem demarate deja procedurile de achiziţie publică', a declarat Costel Fotea. Construcţia va avea un regim de înălţime P+1E şi o suprafaţă desfăşurată de 838 mp.
Pe lista echipamentele care vor fi achiziţionate se află un aparat de radiologie mobil, un electrocardiograf, negatoscoape radiologice, ecografe doppler, un analizor imunologie automat cu staţie PC, un analizor microbiologie automat cu staţie PC, electrocauter şi microscoape digitale. Valoarea totală estimată a echipamentelor ce vor fi achiziţionate este de 2.194.728 lei. Spitalul Orăşenesc din Târgu Bujor deserveşte peste 60.000 de locuitori aflaţi în nordul judeţului Galaţi. Anual în spital sunt internate 3.000 de persoane, 10.000 de persoane au fost înregistrate la primiri urgenţe, iar 8.000 şi-au făcut analize de laborator. Personalul spitalului numără 78 de persoane din 160 câte ar fi necesar, dintre care opt medici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News