Galaţi: 20 de case şi 100 de curţi şi anexe inundate în localitatea Corod
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Un număr de 20 de case şi 100 de curţi şi anexe au fost inundate în localitatea Corod, după ce pârâul Corozel a ieşit din matcă în urma unei viituri puternice, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă. 'În urma precipitaţiilor căzute, în bazinul pârâului Corozel s-a format o viitură care a afectat aproximativ 20 de case şi 100 de curţi şi anexe. În sprijinul cetăţenilor din localitatea Corod au fost mobilizaţi 25 de pompieri militari cu şase motopompe transportabile şi două remorcabile. Nu au fost victime omeneşti ori persoane care să necesite evacuarea din locuinţe. La această oră, pompierii intervin pentru evacuarea apei din curţi şi grădini', a precizat Chiriţă. Localitatea Corod a fost afectată de inundaţii şi pe 3 iunie când, în urma unei viituri formate tot pe pârâul Corozel, au fost inundate circa 120 de case, 130 de anexe gospodăreşti şi 10 hectare de culturi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel