Data publicării:

Gălăţean arestat după ce în casa sa a fost găsită o puşcă de vânătoare

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din comuna Lieşti, judeţul Galaţi, a fost arestat după ce în casa a fost găsită o puşcă de vânătoare deţinută ilegal. 

Polițiștii au descoperit că pușca de vânătoare este de calibrul 12, are seria ștearsă şi este armă letală care ar fi trebuit supusă autorizării, scrie observator.tv. 

Arma nu a fost folosită 

Dus la audieri, suspectul a recunoscut că a cumpărat arma în urmă cu circa trei ani, de la un bărbat din Republica Moldova, dar a precizat că nu a utilizat-o tocmai pentru că ştia că ar fi trebuit supusă autorizării.

În ciuda acestor aspecte, oamenii legii au decis să-l reţină pe suspect pentru 24 de ore, urmând ca vineri seara să fie prezentat magistraţilor de la Judecătoria Lieşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel