Aproximativ 99 de milioane de americani au urmărit transmisiunea de duminică seară asigurată de postul NBC, deţinut de Comcast Corp. Alţi 1,9 milioane de telespectatori au urmărit partida de fotbal american pe postul Telemundo, deţinut tot de Comcast Corp. Aceste audienţe includ persoanele care au vizionat evenimentul la televizoarele din locuinţele lor, în baruri şi în restaurante.
Finala Ligii naţionale de fotbal american a fost câştigată în acest an de echipa Los Angeles Rams, care s-a impus în faţa echipei Cincinnati Bengals cu scorul de 23-20. Aceasta a fost prima victorie obţinută de Los Angeles Rams la Super Bowl după o pauză de peste 20 de ani.
Gala Super Bow înregistrează de obicei cea mai mare audienţă de televiziune în Statele Unite, deşi evenimentul a marcat o uşoară scădere din acest punct de vedere în ultima perioadă, după recordul de 114,4 milioane de telespectatori stabilit în 2015.
Organizatorii evenimentului, desfăşurat într-o periferie a oraşului californian Los Angeles, le-au impus spectatorilor să prezinte dovada vaccinării anti-COVID-19 sau un test cu rezultat negativ şi să poarte măşti sanitare.
VEZI ȘI: M-a revoltat când am aflat salariul lui Marian Godină
Cei 70.000 de spectatori prezenţi pe SoFi Stadium din Inglewood au creat o atmosferă care a amintit mai mult de finalele organizate înainte de pandemia de coronavirus decât de finala de anul trecut, organizată în oraşul Tampa din Florida, când numărul spectatorilor a fost limitat la o treime din capacitatea de primire a stadionului local Raymond James.
Show-ul din pauza finalei din acest an a avut o distribuţie impresionantă de artişti, în frunte cu rapperul Dr. Dre şi alţi muzicieni celebri, care au atras în faţa micilor ecrane numeroşi telespectatori ce doreau să vizioneze doar acel spectacol artistic, potrivit Samba TV, o companie specializată în publicarea datelor de audienţă asociate televizoarelor conectate la internet.
Numărul familiilor americane care au deschis televizoarele doar pentru a urmări show-ul artistic din pauza finalei NFL a crescut cu 60% în raport cu 2021l, potrivit Samba TV. Unii dintre acei americani au decis în cele din urmă să urmărească şi repriza a doua a finalei.
Reclamele difuzate la Super Bowl 2022 s-au vândut cu suma record de 6,5 milioane de dolari pentru un spot de 30 de secunde, un preţ ce marchează o creştere cu 18% faţă de sumele cerute de postul CBS anul trecut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz