Mii de persoane înregistrate cu afecţiuni oncologie şi care necesită tratament prin radioterapie nu vor putea face acest tratament în judeţul Galaţi, timp de trei luni, după ce Secţia de Radioterapie a fost închisă pentru lucrări de modernizare, a anunţat, luni, directorul unităţii medicale, Valentina Alina Dobrea.
Reamenajează secția pentru un nou aparat
Potrivit acesteia, de luna aceasta secţia de Radioterapie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf. Andrei din Galaţi este închisă pentru lucrări de amenajare în vederea amplasării acceleratorului liniar de particule, un aparat modern şi eficient de tratament împotriva cancerului. Aparatul este acordat spitalului din Galaţi de către Ministerul Sănătăţii, prin Programul Privind Reforma Sectorului Sanitar - Îmbunătăţirea Calităţii şi Eficienţei Sistemului de Sănătate din România, program care prevede dotarea unităţilor medicale. Reamenajrea secției va costa aproximativ un milion de euro, investiţia fiind asigurată din bugetul Consiliului Judeţean Galaţi.
Până în octombrie, când secția se va redeschide, pacenții cu afecțiuni oncologice au fost trimiși la alte spitale.
În perioada de până la finele lunii octombrie, când se estimează că se va finaliza amenajarea secţiei, toţi pacienţii care se tratau sau urmau să se trateze la Secţia de Radioterapie a Spitalului Judeţean din Galaţi au fost redirecţionaţi către alte centre medicale.
„Pacienţii au fost înştiinţaţi, fiecare a semnat că a fost informat despre această închidere temporară a secţiei. Pacienţii pot urma tratament la unul din următoarele centre: Institutul Regional de Oncologie Iaşi, Institutul de Oncologie 'Dr. Alexandru Trestioreanu' IOB Bucureşti, Spitalul Colţea Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central 'Dr. Carol Davilla' Bucureşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, Centrul de Diagnostic şi Tratament Oncologic Braşov şi Institutul Oncologic Cluj Napoca", a spus Dobrea, citată de Agerpres.
Aparatul nou va deservi, anual, mii de pacienți
Ea a arătat și cât de mulți pacienți vor beneficia de noul dispozitiv medical.
„Dacă vorbim doar de cazurile oncologice nou descoperite în fiecare an, situaţia stă astfel - în 2015 s-au descoperit 1.314 noi cazuri oncologice, în 2016 - 1.162, în 2017 - 1.003, iar pe prima jumătate a anului 2018 s-au descoperit 690 de noi cazuri. Mai mult, avem 17.083 de pacienţi rămaşi în evidenţă oncologică, din care cel puţin jumătate fac radioterapie", a explicat Dobrea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii
- Sistemul RO-Alert și copiii dispăruți. Despescu: Numai prin sprijinul comunității putem avea un rezultat rapid
- Răzvan Dumitrescu, întrebare pentru George Tuță: De ce trebuia să guverneze PNL cu USR când PSD-PNL asigurase stabilitate în trecut?