"Nu voiam să-l insult, dar acest lucru a provocat scandal, pentru că, pentru germani, lagărele de concentrare nu au existat niciodată. Cele de la Katin (un lagăr sovietic în care au fost masacraţi mii de polonezi) da, dar (lagărele) germane nu", a declarat Berlusconi, potrivit Mediafax.
"Există acest domn care se numeşte Schulz, căruia i-am făcut în mod involuntar o campanie extraordinară, un domn care nu-l simpatizează nici pe Berlusconi şi nici Italia. A vota stânga, înseamnă a vota pentru el", a continuat fostul premier al Italiei.
Citește și Berlusconi: "Copiii mei, ca evreii din Germania sub Hitler"
Imediat, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PSE) Serghei Stanişev a reacționat, susținând că afirmațiile lui Berlusconi sunt "demne de dispreţ" și i-a îndemnat atât pe liderii Partidului Popular European (PPE), din care face parte Forza Italia, formaţiunea de centru-dreapta a lui Berlusconi, cât şi pe candidatul formaţiunii la preşedinţia CE Jean-Claude Juncker să condamne aceste declaraţii.
"Aceste comentarii sunt o insultă la dresa întregului popor german, nu doar a lui Martin Schulz. Este totodată o tentativă cinică de distragere (a atenţiei alegătorilor) de la adevăratele probleme, şi anume necesitatea creării a şi mai multe locuri de muncă şi creşterii (economice) a Europei", a adăugat el.
Și presa italiană şi mediile politice au taxat afirmațiile lui Berlusconi. David Sassoli, şeful delegaţiei Partidului Democrat (centru-stânga) în PE, le-a pus pe seama "unui nivel ridicat al alcoolemiei", întrebându-se: "În urma unor declaraţii atât de delirante, cum vor proceda deputaţii Forza Italia să fie primiţi în PE şi să lucreze cu reprezentanţii Germaniei democratice, născute din cenuşa lagărelor de concentrare naziste?".
Consilierul şi strategul politic al fostului Il Cavaliere, Giovanni Toti, a replicat că "orice ocazie este bună pentru a-l ataca pe Silvio Berlusconi". "Mi se pare prea puţin corect să transformi o analiză istorică a preşedintelui (Forza Italia) Berlusconi, în cadrul unui raţionament complex, şi să o instrumentalizezi în scopuri strict electorale", a spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Mircea Badea: Atenție: Ce urmează nu e un atac la Dorian Popa! Nu, românașii nu sunt săraci deloc. Au mulți bani pentru asta!
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”