Data publicării:

Gafă la audieri: Care este nivelul TVA, potrivit ministrului Șova

Autor: ana | Categorie: Politica
WhatsApp

Dan Șova - ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine - a fost corectat, luni, în timp ce era  audiat în Comisia specială constituită pentru proiectul Roșia Montană, după ce a a făcut o gafă privind nivelul TVA.

În timp ce explica parlamentarilor de ce nu este rentabil pentru BNR să cumpere aur de la Roşia Montană, ministrul Marilor proiecte, Dan Şova, a greșit nivelul TVA, susținând că este de 19%, în condițiile în care, din 2010, aceasta a fost majorată la 24%.

„Dacă statul român, în loc să primească redevenţă vrea să primească aur, atunci se va da cantitatea de aur la preţul mediul de pe Bursă la uncie plus TVA. Adică, dacă iei natură pierzi 19% că trebuie să ajungi la 6% din valoarea producţiei, dar cu TVA cu tot”, a spus ministrul Dan Șova, citează digi24.

Prompt, președintele Comisiei speciale pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov, a intervenit și l-a corectat: „Vedeţi că nu este 19% este 24%”.

„24% da, îmi cer scuze, eu tot trăiam cu ideea vremurilor bune. Trebuie noi să o aducem la 19”, s-a scuzat Dan Șova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel